Comandantul represiunii mitingului din 10 august, maiorul Laurențiu Cazan, a fost avansat

Redactia | 29.08.2018

Maiorul Laurențiu Cazan, cel care a coordonat intervenția jandarmilor la protestul din Piața Victoriei, a fost împuternicit, miercuri, în funcția de director general al Jandarmeriei București, pentru o perioadă de 6 luni, informează instituția, potrivit Mediafax.

Pe aceeași temă

 

 

 

„Având în vedere faptul că la nivelul conducerii Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București a încetat împuternicirea pe funcția de director general a domnului locotenent-colonel MASTAN Alin, pentru asigurarea continuității la comandă și a bunei desfășurări a activităților, la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române s-a dispus împuternicirea pe o perioadă de șase luni în funcția de director general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București a domnului maior CAZAN Laurențiu”, informează Jandarmeria București, printr-un comunicat de presă.

 

Maiorul Laurențiu Cazan este cel care a coordonat intervenția jandarmilor la protestul din 10 august, din Piața Victoriei.

 

Laurenţiu Cazan a fost primul care a spus că îşi cere scuze faţă de persoanele care au suferit „în mod gratuit” în urma intervenţiei forţelor de ordine, acesta subliniind că nu a luat o decizie în privinţa unei demisii şi că nici nu are ce să-şi reproşeze.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22