Pe aceeași temă
”Sunt probleme privind capacitatea administrativă, nu s-a redus birocraţia, iar domeniul trasporturilor este unul în care România a pierdut bani. Analizăm proiectul de metrou Gara de Nord – Otopeni, ultimul proiect depus de România pe Programul Operaţional Infrastructură Mare şi nu mai avem proiecte noi, în afară de fazarea proiectelor de apă şi canalizare. Este important să se vină cu proiecte noi pentru că, începând de anul viitor, se termină proiectele fazate până în 2020. Vestea bună este că aceste proiecte se vor termina, vestea proastă este că deja consumă din ceea ce ar fi trebuit să fie alocat pe proiecte noi din perioada 2014 – 2020. Fac un apel la Ministerul Transporturilor să pregătească proiecte mature, Sibiu – Piteşti, Piteşti – Constanţa, podul de la Brăila. Avem bani să începem din această perioadă de programare studiul de fezabilitate pentru autostrada Montana. Avem bani din Programul Operaţional de Infrastructură Mare, sunt surprinsă că toţi primarii îmi spun că nu sunt bani, dar la CE ultimul proiect sub analiză este metroul Gara de Nord – Otopeni”, a spus vineri Corina Creţu, comisar european pentru politică regională, citată de Medafax.
Ea a reclamat inclusiv faptul că, prin birocrația din România, se creează condiționalități pe care Comisia nu le cere pentru absorbția fondurilor europene.
„Avem întârzieri în toate statele membre, datorită adoptării târzii a legislaţiei privind perioada 2014 - 2020 şi spun că trebuie să învăţăm din lecţiile trecutului”, a mai spus Corina Creţu.
"Sper ca lucrările la cele 3 spitale regionale să înceapă până la sfârşitul anului 2019"
Comisarul european pentru dezvoltare regională, Corina Creţu, speră ca lucrările de construire la cele trei spitale regionale de urgenţă de la Cluj, Iaşi şi Craiova să înceapă până la sfârşitul anului viitor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Corina Creţu a spus că este trist faptul că s-a prevăzut ca studiile de fezabilitate pentru aceste proiecte să fie gata în 2016, dar nu au finalizate nici în prezent.
“Au fost întârzieri şi nu mă voi feri niciodată să avertizez statele membre atunci când sunt întârzieri în ceea ce priveşte infrastructura pentru investiţii importante, dar acum BEI a realizat studiile de fezabilitate pentru spitalele de la Cluj şi Iaşi, urmează Craiova. Proiectele vor sosi la CE până la sfârşitul acestui an, noi sperăm să le aprobăm cât mai repede. Vor începe după aceea licitaţiile, speranţa mea este ca până a la sfârşitul anului 2019 să înceapă construcţia efectivă, banii pot fi cheltuiţi până în 2023. Este trist că au fost semnate în iulie 2015 şi s-a prevăzut ca studiile de fezabilitate să fie gata în 2016, suntem în 2018 şi nu sunt gata. Sperăm că construcţiile vor fi mai rapide decât elaboarea documentaţiilor”, a spus Creţu.
Corina Creţu participă, vineri, alături de comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, la Facultatea de Studii Europene a UBB la un dialog cu cetăţenii intitulat „Un buget modern pentru o Uniune mai puternică”, alături de ministrul Agriculturii, Petre Daea, şi europarlamentarul Daniel Buda.
Cei doi comisari europeni vor fi prezenţi, vineri, la festivalul Zilele Recoltei, organizat pe platoul din faţa Sălii Sporturilor din Cluj-Napoca, unde participă peste 200 de expozanţi cu produse agricole de sezon, după care vor vizita o cramă la Turda şi o fermă de vite din comuna Mociu.