Pe aceeași temă
Stimate domnule Ministru al Justiției,
Aș vrea să ajung ziua când, în dosarul în care am fost inculpat nevinovat, un complet de judecători ai Înaltei Curți vor pronunța o hotărâre definitivă! Aș vrea ca în acest fel să îmi fie apărate reputația și onoarea, să îmi fie redată demnitatea! Aș vrea să lăsați Înalta Curte să poata să facă asta! Eu nu vreau grațiere și nici amnistie, domnule ministru!, scrie Traian Berbeceanu pe pagina sa de Facebook.
Mi-aş dori ca cei care mi-au distrus viața și cariera să fie la rândul lor judecați până la capăt! Mi-aş dori domnule ministru, ca cei care mi-au hăituit familia, mi-au chinuit soția și copilul, mi-au umilit părinții, să plătească! Mi-aş dori ca cei care au dezintegrat cea mai performantă echipă a Poliției Române să fie judecați până la final! Nici pentru ei nu vreau, nici amnistie, nici grațiere!
Ar fi normal, domnule ministru, ca cei care prin sfidarea legii i-au sprijinit pe ticăloșii care m-au executat și linșat public, aceia care au susținut abuzul în serviciu al acestora săvârșind alte abuzuri în serviciu, să ajungă să dea socoteală pentru faptele lor, chiar dacă prin acestea nu au creat un prejudiciu patrimonial!... Nu "banii" contează la acest gen de fapte, domnule ministru!
Nu-mi răpiți acest drept, domnule Ministru al Justiției!
Am așteptat și am sperat trei ani şi jumătate să se facă dreptate! Am fost ținut departe de locul meu de muncă, de echipa mea, trei ani și jumătate! Am făcut "naveta" sute de mii de kilometri între Instanțe și Parchete, am cheltuit, timp de trei ani şi jumătate, ultimul bănuț al familiei, pentru a putea să susțin prezența mea în proces! Trei ani şi jumătate este foarte mult, domnule ministru! Trei ani jumătate au fost o pedeapsă grea, domnule ministru, pe care nimeni nu a grațiat-o!
A trebuit să o execut "zi la zi", domnule Ministru al Justiției!, încheie Berbeceanu
În 2016, comisarul Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în prima instanţă, în dosarul în care a fost acuzat de favorizarea unor grupări infracţionale.
Foştii săi anchetatori de la DIICOT au fost condamnaţi pentru fabricarea probelor care au dus la incriminarea şi înlăturarea sa. Ioan Mureşan a primit şapte ani de închisoare, Nicolaie Cean a primit trei ani de închisoare, iar Alin Muntean patru ani de închisoare, pedepse cu executare.
„Am primit aflarea veştii cu sentimentul că s-a făcut dreptate. Singurul meu obiectiv este să revin în cadrul BCCO, să mă întorc la echipa mea şi la colegii mei”, declara Berbeceanu. Sentinţa în dosarul în care celebrul poliţist a fost arestat în 2013 nu este definitivă.