Comisia de anchetă spune că Băsescu a fraudat alegerile, însă nu a solicitat audierea sa

E.b. | 06.09.2017

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a declarat miercuri că nu a fost nevoie de audierea lui Traian Băsescu atâta vreme cât Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 a avut documentele necesare cu privire la el.

Pe aceeași temă


 

Raportul preliminar al Comisiei de anchetă privind prezidenţialele din 2009 susţine că preşedintele de atunci, Traian Băsescu, şi Guvernul PD, în frunte cu Emil Boc, au favorizat fraudarea alegerilor, diferenţa dintre candidaţi fiind atât de mică încât acţiunile lor au influenţat rezultatul scrutinului, iar SRI şi DNA au favorizat ascunderea faptelor.  

 

"Nu ai nevoie de o audiere atâta vreme cât ai documentele și documentele sunt constituite din Monitoare Oficiale. Acolo aveam primul decret de încetare a mandatului domnului Nica și pe aceeași pagină publicat practic în același timp, deci nu unul după altul, ca să intre în vigoare, decretul de numire a domnului Blaga. Cu privire la solicitarea ca domnul Băsescu să fie invitat, niciun membru al comisiei nu a solicitat acest lucru, probabil că Monitoarele Oficiale nu puteau să fie infirmate printr-o declarație și cred că nimeni nu poate să le infirme. De asemenea, domnul Traian Băsescu a pus și o condiție, dacă țineți minte, în spațiul public, că va veni numai dacă nu știu ce se va întâmpla, condiție care nu era îndeplinită și bănuiesc că nu au vrut colegii noștri să-i solicite prezența ca să nu fie refuzați în maniera lui Traian Băsescu. Dacă și-ar fi manifestat disponibilitatea să vină, așa cum au făcut alții invitați, evident că l-am fi invitat, deci nu am refuzat pe absolut nimeni. Probleme am avut cu cei care și-au manifestat dorința să nu vină, cum este și cazul lui Traian Băsescu", a spus Nicolicea, membru al Comisiei de anchetă, conform Agerpres.

 

Întrebat la Palatul Parlamentului dacă există suspiciuni în raportul comisiei că Traian Băsescu ar fi încălcat legea, Nicolicea a precizat: "Cu privire la vinovăție nu ne pronunțăm, cu privire la ce a scris e evident. Decretul 1.357 publicat în partea de sus a Monitorului Oficial și 1.358 în partea de jos — câtă vreme ăla de sus nu era publicat nu era în vigoare, câtă vreme nu era în vigoare nu aveai voie să îl emiți pe al doilea. Constituția spune că un decret nu există până nu e publicat. Sus se scrie revocare din funcție și jos zice ca urmare a demiterii din funcție, scrie negru pe alb. Rămâne la latitudinea organelor să constate dacă acesta se numește abuz în serviciu, se numește fals, uz de fals și ce o mai fi. Noi nu putem să facem aceste încadrări''.

 

Fostul șef de stat Traian Băsescu spunea în luna iunie că, în cazul în care va fi chemat la Comisia de anchetă, va merge la audieri, cu două condiții: audierea sa să fie publică și, totodată, să-i fie prezentată "adunarea proceselor-verbale" din toate secțiile de votare. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22