Pe aceeași temă
Jurca a declarat pentru Gandul ca nu s-a folosit softul anti-plagiat pentru verificarea acestei lucrari de doctorat. El a mai precizat ca exista si o solicitarea a CNATDCU in privinta verificarii acestei teze de doctorat.
Deputatul Sebastian Ghita s-a prezentat acum cateva zile la Parchetul General unde a depus un autodenunt in care afirma ca a participat la "redactarea in fals" a Raportului Tehnic de Expertiza intocmit de Comisia Tehnica a Consiliului National de Etica in cazul tezei de doctorat a Laurei Codruta Kovesi. Deputatul PRU a facut public apoi un email pe care l-ar fi primit de la Codruta Kovesi, de pe o adresa secreta, in care aceasta i-ar fi cerut raportul facut in cazul lucrarii de doctorat a fostului premier Victor Ponta. Zilele trecute, Ghita le-a aratat jurnalistilor doua bufnite pe care le-ar fi primit cadou de la Codruta Kovesi.
Ghita sustine ca, alaturi de alti demnitari ai statului roman, ar fi falsificat raportul legat de acuzatiile de plagiat privind lucrarea de doctorat a sefei DNA, precizand ca nu a existat nicio intrunire a Comisiei tehnice pentru analiza acestei lucrari: "In cursul anului 2012, am participat in mod direct la redactarea in fals, fara respectarea prevederilor legale, a Raportului Tehnic de Expertiza intocmit de Comisia Tehnica a Consiliului National de Etica in cazul tezei de doctorat Laurei Codruta Kovesi. Detin date si dovezi care demonstreaza ca aceasta comisie nu s-a intalnit niciodata, iar redactarea in fals a raportului s-a facut cu implicarea unor inalti demnitari ai statului si cu stiinta Laurei Codruta Kovesi", a scris Ghita, in autodenuntul depus la Parchet si citat de site-ul luju.ro.
"Am convenit sa acoperim acest plagiat al doamnei Kovesi, am convenit ca o astfel de chestiune ii va afecta cariera... Laura Codruta Kovesi avea cunostinta de ceea ce faceam noi... Eu pot sa va spun ca acea comisie nu s-a intrunit niciodata, iar acel Raport a fost scris in Guvernul Romaniei. Nu stiu ce o sa declare Victor Ponta despre acest lucru, o sa spuna dansul procurorilor. Aceste evenimente au avut loc in 2012", a mai spus Ghita.
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a transmis atunci, printr-un comunicat de presă, că nu a plagiat în teza de doctorat şi că lucrarea îi aparţine în totalitate, precizând că procurorii au obligaţia de a verifica autodenunţul formulat de Sebastian Ghiţă.
"În situaţia în care este depusă o sesizare de orice natură (denunţ, autodenunţ, plângere), este obligaţia procurorilor să verifice şi să clarifice, în raport cu prevederile legii, toate aspectele sesizate şi să dispună măsurile legale. Cu referire la teza de doctorat Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal, ţin să precizez că aceasta este o lucrare care îmi aparţine în totalitate şi că nu am plagiat. De altfel, acest lucru l-am susţinut de la prima apariţie, încă din anul 2012, în spaţiul public a afirmaţiilor denigratoare de acest tip", spune procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, într-un comunicat de presă postat pe site-ul DNA
Despre plagiatul Laurei Codruta Kovesi a scris Mugur Ciuvica in mai 2012, la scurt timp dupa scandalul de plagiat al lui Ponta, iar in iulie 2012 Consiliul National de Etica a dat verdict de neplagiat. La acea vreme ministrul educatiei era Liviu Pop, care a fost urmat in functie de Ecaterina Andronescu.