Comisia Europeană examinează sesizarea Spaniei în cazul Gibraltar

F.m. | 20.08.2013

Pe aceeași temă

Comisia Europeană a anunţat că va examina o sesizare făcută de Guvernul spaniol privind instalarea recifului artificial din Gibraltar, aflat la originea intensificării tensiunilor diplomatice dintre Madrid şi Londra.

 

Dacă sesizarea se va dovedi întemeiată, există posibilitatea declanşării procedurii de sancţionare a Marii Britanii, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

Comisia Europeană a decis trimiterea unei echipe de observatori la frontiera dintre Gibraltar şi Spania, în contextul în care Londra a cerut o astfel de operaţiune. Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a anunţat, după o conversaţie cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, că va accepta misiunea UE.

"Premierul Spaniei şi preşedintele CE au stabilit că este necesară o misiune de observatori. Preşedintele Barroso a exprimat speranţa că Spania şi Marea Britanie vor aborda problemele în calitatea de state membre ale Uniunii Europene", informează Executivul UE.

 

Tensiunile diplomatice dintre Londra şi Madrid s-au amplificat la sfârşitul lunii iulie, din cauza unor dispute privind drepturile de pescuit. Autorităţile britanice din Gibraltar au instalat un recif artificial în Golful Algeciras, pentru a bloca incursiunile pescarilor spanioli. În replică, poliţia spaniolă a intensificat controalele la frontiera dintre Gibraltar şi Spania. Premierul britanic, David Cameron, l-a sunat pe omologul său spaniol, Mariano Rajoy, avertizând că există "riscul real" al deteriorării relaţiilor bilaterale.

Sursa: MEDIAFAX

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22