Comisia Europeană prezintă astăzi rapoartele MCV pentru România și Bulgaria

F.m. | 22.01.2014

Pe aceeași temă

Raportul privind progresele înregistrate de România și Bulgaria în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) va fi adoptat astăzi de Comisia Europeană şi prezentat în aceeaşi zi de Mark Gray, purtător de cuvânt al CE.

“Rapoartele vor prezenta într-un mod foarte obiectiv ce s-a realizat şi ce trebuie încă făcut, vor include o serie de recomandări concrete pentru viitor. Multe dintre punctele care sunt de aşteptat vor fi acoperite, evident, cele patru condiţionalităţi, dar şi chestiuni precum statul de drept sau alte probleme mai ample", a declarat luni Mark Gray.
 


Cititi si:

- Draftul MCV: PARLAMENTUL Romaniei A LIMITAT ACCESUL publicului si ONG-urilor la dezbaterile pentru REVIZUIREA Constitutiei


România a făcut progrese în multe domenii, dar rămân îngrijorări cu privire la independenţa justiţiei, se arată în proiectul raportului MCV.

“Această evaluare arată că România a făcut progrese în multe domenii de la precedentul raport MCV. Istoricul instituţiilor cheie judiciare şi de integritate a rămas pozitiv. Necesarele şi mult aşteptatele schimbări legislative au rămas pe drumul cel bun, iar spiritul de cooperare dintre instituţiile judiciare şi Ministerul Justiţiei ajută la abordarea problemelor manageriale", se menţionează în document.

În proiectul de raport se remarcă faptul că România a beneficiat de “o atmosferă politică mai calmă" începând din primăvara anului 2013, dar că rămân îngrijorări cu privire la independenţa justiţiei, fiind multe exemple de rezistenţă la măsuri de integritate şi anticorupţie, la nivel politic şi administrativ.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22