Pe aceeași temă
Oficialul european recomandă autorităților de la București să se inspire din exemplul Germaniei, care plănuiește să renunțe la producerea de energie pe bază de cărbune până în 2038. Hidrogenul este energia viitorului, inclusiv pentru România, spune oficialul european. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că se va elabora în perioada următoare o strategie naţională privind producerea de energie electrică din hidrogen.
„Nu există viitor în cărbune. Nu mai este cerere pentru cărbune. Nu mai vorbim nici de emisiile de dioxid de carbon. Dacă adăugăm și asta la probleme financiare pe care le are deja industria, trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că industria nu are viitor, dar oamenii care lucrează în minerit au”, a spus Frans Timmermans, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene.
„Sper ca România va veni curând cu un plan de a renunța la energie pe bază de cărbune. Germania a făcut planuri pentru a renunța la cărbune până în 2038. Eu aș recomanda României să se uite la înțelegerea la care s-a ajuns în Germania în această privință, deoarece în discuții au fost implicate nu doar autoritățile și industria cărbunelui, ci și sindicatele minerilor și autoritățile locale și regionale, tocmai pentru a pune pe hârtie un plan realist de renunțare la cărbune prin adoptarea de măsuri sociale, de investiții și de restructurare a regiunilor miniere”, a adăugat oficialul european.