Comisia Juridică a Camerei Deputaților și-a dat avizul pentru ridicarea imunității lui Bănicioiu

Redactia | 23.10.2020

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a decis vineri să recomande plenului ridicarea imunității deputatului Nicolae Bănicioiu, fost ministru în Guvernul Ponta, acuzat de procurori de trafic de influență.

Pe aceeași temă

19 deputați au votat pentru ridicarea imunității și doi împotrivă.

Raportul Comisiei Juridice va fi transmis plenului Camerei, iar votul final pentru ridicarea imunității lui Bănicioiu a fost programat pentru marți, la ora 11:00.

Zilele trecute, Nicolae Bănicioiu a solicitat să aibă acces la dosarul penal, care, potrivit mai multor surse parlamentare, are 180 de volume.

DNA a anunțat marți că a cerut ridicarea imunității pentru un deputat acuzat de trafic de influență și luare de mită în perioada în care era ministru. E vorba despre o mită totală în valoare de 3,9 milioane de lei. Fostul ministru vizat de investigația DNA este Nicolae Bănicioiu, la acel moment ministru al Tineretului în guvernul Ponta.

Procurorii îl acuză pe Bănicioiu că, în perioada 2012-2014, când era ministru al Tineretului, ar fi cerut și primit 1,29 milioane de lei de doi oameni de afaceri pentru că l-ar fi influențat pe ministrul Sănătății de atunci, Eugen Nicolăescu (PNL), să numească pe post de manageri de spitale anumite persoane agreate de respectivii afaceriști.

Mai mult, procurorii susțin că Bănicioiu ar fi primit și o altă mită, de 2,6 milioane de lei, de la aceiași oameni de afaceri, după ce a devenit ministru al Sănătății, în perioada 2014 – 2015.

Miza numirilor de manageri era alocarea de sume de bani către respectivele spitale cu care firmele celor doi oameni de afaceri aveau contracte în derulare.

Nicolae Bănicioiu a fost ministru al Tineretului în Guvernul Ponta în perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, iar în perioada 5 martie 2014 – 17 noiembrie 2015 a fost ministru al Sănătății. El este acum deputat și membru în conducerea Pro România.

Ulterior comunicatului DNA, Bănicioiu a scris pe facebook că acuzațiile care i se aduc sunt false precizând că el este pentru ridicarea imunității, deoarece clarificarea cât mai rapidă a situației va fi în interesul tuturor. Bănicioiu a anunțat că nu va candida pentru un nou mandat de parlamentar.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22