Pe aceeași temă
In legislatura trecuta, Comisia juridica daduse un vot favorabil urmaririi penale a lui Bejinariu. Potrivit deputatului PNL Florin Roman, PSD, ALDE si UDMR au votat impotriva urmaririi penale, in timp ce PNL si USR au dat un vot "pentru". Totodata, presedintele Comisiei Juridice din Camera Deputatilor a declarat ca decizia de a respinge solicitarea este corecta, intrucat solicitarea este gresita, pentru ca faptele de care este acuzat Bejinariu s-au prescris.
Procurorul general, Augustin Lazar, i-a trimis luni o scrisoare lui Liviu Dragnea cu rugamintea de a accelera procedurile in cazul cererii de urmarire penala a lui Bejinariu. Scrisoarea a fost trimisa si Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.
Eugen Nicolicea (foto) spune că semnarea celor două contracte care fac obiectul dosarului a avut loc anterior intrării în vigoare a abuzului în serviciu în legea DNA.
„Cu 16 voturi «pentru», 7 voturi «împotrivă» şi o abţinere, Comisia recomandă plenului să nu voteze cererea de urmărire penală, întrucât solicitarea este pentru infracţiunea 13 indice 2 din Legea 78/2000, infracţiune care nu exista la data comiterii faptei. În art. 3 al Codului penal, legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare. Ea a intrat în vigoare cam pe 2 decembrie 2004, faptele sunt comise până în octombrie 2004”, a precizat deputatul PSD Eugen Nicolicea, conform News.ro.
Întrebat de ce anul trecut, când Comisia juridică a dat un aviz pozitiv pentru încuviinţarea urmăririi penale, nu s-a sesizat această neconcordanţă, Eugen Nicolicea a spus: „Probabil persoanele implicate, mă refer acum Parchet, avocat şi colegi de-ai mei nu au sesizat acest lucru”.
De asemenea, întrebat dacă nu este o situaţie discriminatorie faţă de celelalte persoane care sunt cercetate în acest dosar, Nicolicea a răspuns negativ.
„Vă trimit la definiţia discriminării: punerea unei persoane într-o situaţie de inferioritate faţă de alte persoane aflate în aceeaşi situaţie. Celelalte persoane la care face referire (procurorul general – n.r.), dacă nu au calitatea de ministru, nu sunt discriminate faţă de domnul Bejinariu pentru că faptele comise în calitate de ministru nu pot fi comise decât de miniştri”, a răspuns preşedintele Comisiei juridice.
Chestionat în continuare dacă decizia Comisiei juridice este corectă din punct de vedere moral, deputatul a susţinut că ar fi imoral să se aprobe o solicitare greşită.
„Da, este o decizie corectă, ea se referă la solicitare. Dacă solicitarea este greşită nu poţi să o aprobi şi dacă aprobi o solicitare greşită ar fi imoral”, a conchis Eugen Nicolicea.
Procurorii DNA vor să îl pună sub acuzare pe Eugen Bejinariu pentru că, în perioada în care a fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, încălcând dispoziţiile privind achiziţiile publice, a iniţiat şi a susţinut proiectele hotărârilor de guvern nr. 1473 din 11 decembrie 2003 şi nr. 470 din 1 aprilie 2004, prin care s-a aprobat încheierea, între Guvern şi Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft, invocându-se, în mod nereal, calitatea companiei de unic distribuitor pentru aceste produse, în scopul favorizării acesteia prin evitarea organizării unei licitaţii publice.
Eugen Bejinariu mai este suspectat că a iniţiat şi susţinut proiectul Hotărârii de Guvern nr. 1778 din 21 octombrie 2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe încheiat la data de 15 aprilie 2004 între Guvern şi Fujitsu Siemens Computers GmbH şi pentru produsele educaţionale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat. Procurorii susţin că Bejinariu a semnat contractul comercial de închiriere licenţe Microsoft din 15 aprilie 2004 şi actul adiţional la acesta, cunoscând că nu era justificată achiziţia din sursă unică.
Prejudiciul produs statului prin aceste contracte care au avut la bază hotărâri de Guvern a fost estimat de procurorii DNA la 66.965.343 de dolari, sumă care a reprezentat un folos patrimonial necuvenit pentru compania Fujitsu Siemens Computers GmbH.
Anterior datei de 2 decembrie 2004, abuzul în serviciu era prevăzut în Codul penal, dar nu era de competenţa DNA, ci a Parchetului General.
Augustin Lazar ii scrie lui Dragnea
Augutin Lazăr, procurorul general, i-a trimis o scrisoare preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în care îi cere să urgenteze dispunerea măsurilor legale în vederea încuviinţării urmăririi penale în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu, suspectat de abuz în serviciu.
"Revenim la adresa noastră din 22.11.2016 prin care vi s-a solicitat exercitarea dreptului de a cere efectuarea urmăririi penale faţă de Eugen Bejinariu, fost ministru pentru coordonarea SGG în perioada 2000- 2004 pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi vă adresăm rugămintea să dispuneţi măsurile legale în vederea urgentăriii procedurilor prevăzute de Legea 115 privind responsabilitatea ministerială", se arată în scrisoarea procurorului general, citata de News.ro și preluată de Digi 24.
Augustin Lazăr a mai precizat că "lipsa unui răspuns la cererea formulată de instituţie în luna noiembrie 2016 împiedică soluţionarea cauzei afectând totodată principiile aflării adevărului şi termenul rezonabil al procesului penal prevăzute de Codul de procedură penală".
În scrisoarea adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor mai este specificat faptul că "în dosar sunt implicate şi alte persoane şi, datorită legăturii dintre acestea şi Eugen Bejinariu, se impune investigarea tuturor celor implicaţi în cadrul aceluiaşi dosar, cercetările neputând fi disjunse”.
"În absenţa răspunsului Camerei Deputaţilor, urmărirea penală se desfăşoară numai faţă de persoane care nu beneficiază de imunitate, ceea ce poate crea o situaţie discriminatorie", a conchis Augustin Lazăr.
Scrisoarea procurorului general a fost trimisă Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.