Pe aceeași temă
Comisia parlamentară de anchetă privind terenurile din comuna Nana, județul Călărași, îi va audia miercuri pe reprezentanții Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății, informeaza Agerpres.
De asemenea, comisia va stabili și persoanele care vor fi invitate la audieri săptămâna viitoare, printre care s-ar putea afla și secretarul Primăriei Nana, potrivit senatorului UDMR Tanczos Barna.
La audierile de marți, primarul comunei Nana, Gheorghe Dobre, a declarat că reconstituirea drepturilor de proprietate pentru terenurile agricole din zona localității pe care o administrează s-a desfășurat corect.
El a precizat că a aflat despre achiziția unor terenuri agricole de pe raza comunei de către fiica președintelui Băsescu abia după ce documentele în cauză au fost aduse la Registrul Agricol pentru înscriere și că nu a fost contactat de consilierul prezidențial Adrian Rădulescu.
Tot marți, în cadrul comisiei, președintele Agenției Domeniilor Statului, Ilie Dumitru Mitea, a declarat că instituția pe care o conduce nu are competențe în stabilirea identității persoanelor care sunt împroprietărite cu terenuri, pentru că listele cu potențialii proprietari vin de la primării.
"Sunt șase protocoale cu 1.233 de hectare pentru Nana. Aceste terenuri au aparținut IAS-urilor, în 2002 au trecut în administrarea ADS, iar din această administrare se repartizează, la cererea comisiilor locale și județene. Stabilirea identității persoanei nu este de competența noastră, aceasta vine pe o listă, anexa 23 mi se pare, în care sunt trecute toate persoanele cu suprafețele care le revin, iar noi dăm total din suprafață, o repartizăm comisiilor, iar comisiile împroprietăresc oamenii, nu ADS", a spus Mitea, după audierea sa la Comisia Nana.
Senatorul UDMR Tanczos Barna a declarat, însă, că membrii Comisiei Nana au constatat "câteva inadvertențe" între documentele de la Prefectura Călărași și Agenția Domeniilor Statului în ceea ce privește persoanele împroprietărite cu terenuri agricole în zona comunei Nana.