Comisia pentru drepturile omului a avizat favorabil LEGEA AMNISTIEI GENERALE

Fara Autor | 04.06.2013

Pe aceeași temă

Proiectul de lege care prevede amnistia infracţiunilor cu pedepse cu închisoarea până la 4 ani şi graţierea pedepselor privative de libertate de până la 6 ani a fost avizat favorabil marţi de deputaţii din Comisia pentru drepturile omului, condusă de Nicolae Păun, unul dintre iniţiatorii legii, alături de pesedistul Mădălin Voicu.

 

 

Proiectul de lege a fost respins de Senat şi nu este susţinut de Guvern. Decizia finală, după avizul pe care îl vor da şi deputaţii jurişti, aparţine Camerei Deputaţilor.

Dacă va fi adoptată, legea îl va viza şi pe Gigi Becali, trimis după gratii pentru trei ani.

 

Unul dintre susţinătorii proiectului este senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu.

"Este un proiect foarte bine realizat, care are şi o serie de 28 excepţii de la procedura de graţiere şi amnistie. Este un proiect care a primit, din păcate, avizul negativ al Guvernului pe vremea când erau Adrian Năstase şi Vântu în închisoare şi se făceau presiuni interne şi externe în sensul că cineva ar intenţiona să-i sustragă executării pedepselor şi apoi a primit aviz negativ din partea Comisiei Juridice", a declarat Stănescu, pentru gândul, chiar în seara în care Gigi Becali a fost încarcerat.

Potrivit proiectului, pedepsele cu închisoarea de până la 6 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă, aplicate de instanţă, ar putea fi graţiate în întregime, în timp ce infracţiunile pedepsite cu privarea de libertate până la 4 ani inclusiv sau amendă ar putea fi amnistiate. Proiectul este depus pentru a doua oară de iniţiatori, Nicolae Păun şi Mădălin Voicu, având o singură diferenţă. "În cazurile aflate în curs de urmărire penală sau de judecată privind infracţiunile care nu se amnistiază potrivit art.1 procesul penal se va începe sau, după caz va continua, iar după pronunţarea pedepsei se va face aplicarea prevederilor prezentului decret referitoare la graţiere", se arată în vechiul act legislativ.

 

În cele 28 de categorii de infracţiuni care nu intră sub incidenţa proiectului de lege nu se află nici corupţia, nici complicitatea în abuz de serviciu, adică motivul pentru care a fost condamnat Gigi Becali. Mai mult, acesta nu s-ar aplica şi recidiviştilor.

Un alt aspect al iniţiativei este şi faptul că, pe lângă prevederile de mai sus, se mai graţiază şi o treime din pedepsele cuprinse într 6 şi 8 ani şi o cincime din cele de 8-10 ani.


Cititi si:

- Legea gratierii a fost respinsa de Senat

- Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc: În prezent nu am luat în calcul un proiect de lege care prevede graţierea şi amnistia

- GIGI BECEALI A CERUT GRAŢIEREA


Sursa: gandul.info

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22