Pe aceeași temă
În cadrul reuniunii, prim-ministrul Viorica Dăncilă a apreciat acordul şi angajarea Academiei Române şi BNR în dificila sarcină ca împreună cu Guvernul să asigure conducerea Comisiei Naţionale şi realizarea Planului Naţional de adoptare a monedei euro.
De asemenea, prim-ministrul a subliniat că prin OUG 24/2018 s-a stabilit o periodicitate bilunară pentru lucrările Comisiei Naţionale şi, în acest sens, este necesar un efort conjugat al Guvernului, Academiei Române, BNR şi al Comisiei Naţionale de Prognoză, care asigură Secretariatul Comisiei Naţionale, pentru a avea dezbateri de substanţă şi eficienţă maximă.
"Prima şedinţă urmează să aibă loc pe data de 12 aprilie 2018. Ordinea de zi pentru prima şedinţă a Comisiei Naţionale aprobată de conducere va avea ca subiect central de dezbatere: diagnoza criteriilor de convergenţă pentru adoptarea monedei euro", se mai spune în comunicat.
În cadrul reuniunii conducerii Comisiei Naţionale s-a aprobat şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare prin care se stabilesc atribuţiile grupurilor de lucru tematice şi documentele care trebuie să fie finalizate de Comisia Naţională: Declaraţia politică de asumare a Calendarului de intrare a României în Mecanismul unic de supraveghere şi de intrare în zona euro şi a Planului naţional de adoptare a monedei euro; Proiectul Planului naţional de adoptare a monedei euro; Raportul de prezentare a situaţiei actuale din punctul de vedere al criteriilor de convergenţă şi de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro.
La reuniunea conducerii Comisiei Naţionale pentru trecerea la moneda euro de la Palatul Victoria a participat şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care este vicepreşedinte al Comisiei.
Pe 21 martie, premierul Viorica Dăncilă anunţa înfiinţarea unei Comisii naţionale de fundamentare a planului de trecere la moneda euro.