Comisia Roşia Montană şi-a reluat lucrările. PSD şi PNL, negocieri urmate de certuri

Fara Autor | 07.11.2013

Pe aceeași temă

Comisia parlamentară privind Roşia Montană şi-a reluat joi lucrările, contrele din sală prelungindu-se cu dispute pe hol, în faţa jurnaliştilor, între PSD şi PNL. Culmea, disputele au apărut în contextul în care PSD şi PNL  negociaseră o variantă de compromis, relateaza Romania libera.

Astfel, comisia ar fi urmat să respingă proiectul în forma Guvernului iar parlamentarii PSD şi PNL să iniţieze un nou proiect privind exploatările.

 Din cauza disputelor din sală, la reluarea şedinţei, joi dimineaţă, lucrările au fost întrerupte pentru o scurtă pauză în care să se ajungă la un acord privind modul de lucru.

"Am luat pauză pentru a stabili un mod de lucru mai rapid, să găsim o formulă, să nu ne cramponăm de o virgulă, de un punct", le-a spus ziariştilor pe hol deputatul PNL Mircea Dolha.

El a fost întrerupt de senatorul PSD Gabriela Firea, care ieşise la rândul său din sala comisiei şi care i-a spus lui Dolha să nu dezinformeze presa.

 "Nu ne cramponăm, domnule deputat, de o virgulă. Eu cred că dezbaterea e importantă, s-au modificat paragrafe întregi, nu virgule. Am modificat substanţial conţinutul, nu virgulele. Vrem să ne facem datoria pe care am primit-o în plen, nu să vizualizăm, cum aţi făcut dumneavoastră, vrem dezbatere, nu vizualizare", a spus Firea.

Ea a declarat presei că PSD vrea dezbatere pe toate capitolele, iar ceilalţi propun doar "vizualizarea" textului.

"Noi vrem dezbatere pe toate capitolele, iar dânşii propun doar să vizualizăm repede. Nu sunt modificări de virgulă, sunt de substanţă", a mai spus Firea.

Pauza a fost scurtă, iar comisia şi-a reluat dezbaterile cu uşile închise.

Şedinţa Comisiei parlamentare privind Roşia Montană a fost suspendată, miercuri noaptea, după ce reprezentanţii PPDD au avut o discuţie cu Gabriela Firea pe hol şi n-au mai participat la lucrări când s-a verificat cvorumul, iar PNL i-a acuzat pe aceştia de "trădare".

Preşedintele Comisiei, Darius Vâlcov, a anunţat, miercuri noaptea, după mai mult de zece ore de la debutul şedinţei, că aceasta a fost suspendată din lipsă de cvorum.

"Am mai rămas doar nouă colegi în sală, s-a cerut prezenţa şi s-a constatat că nu îndeplinim condiţiile de cvorum. Vom relua dezbaterile mâine dimineaţă (joi dimineaţă - n.r.), la 10.00", a afirmat Vâlcov, potrivit Romania libera.

El nu a vrut să spună cine a lipsit, precizând însă că s-a cerut de două ori verificarea cvorumului şi s-a constatat de fiecare dată că acesta nu este îndeplinit.

Deputatul PNL Cristina Pocora, vicepreşedinte al comisiei, a spus că toţi cei cinci reprezentanţi ai PNL au fost prezenţi şi au susţinut continuarea dezbaterilor. Ea a reiterat punctul de vedere al PNL că proiectul trebuie respins. Ea a spus că au mai fost prezenţi reprezentanţii UDMR şi cei ai celorlalte minorităţi naţionale.

Sursa: Romania libera

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22