Comisia specială promite realizarea unui proiect de lege pentru votul din diaspora până pe 5 iulie

Laurentiu Gheorghe | 20.06.2019

Comisia specială pentru propuneri legislative în domeniul electoral a stabilit joi ca până pe 5 iulie să prezinte un proiect de lege care să faciliteze votul în afara țării.

Pe aceeași temă

La ședința următoare a comisiei, de luni, vor fi invitați reprezentanți ai AEP, MAE, MAI, Ministerului Justiției și celui al Românilor de Pretutindeni au stabilit membrii comisiei.

PNL are deja un proiect propriu

Senatorul liberal Daniel Fenechiu a detaliat variantele pe care le sustine PNL pentru a fi evitate aglomerarile la vot:

  • extinderea perioadei de vot la sambata si duminica;

  • extinderea la toate alegerile a votului prin corespondenta.

„Noi am comunicat doar un set minimal de conditii, prima propunere esentiala era aceea sa extindem perioada de vot la sambata si duminica, pentru ca s-a constatat ca daca votam intr-o singura zi exista o problema de vot.

O a doua problema pe care PNL o sustine este extinderea la toate alegerile a votului prin corespondenta, ipoteza in care vom permite mai multor romani sa voteze, iar pe parcursul dezbaterilor vom veni si cu alte propuneri, pe care incercam sa le corelam intr-o propunere legislativa care sa poata sa treaca, pentru ca noi nu ne dorim practic sa venim cu niste solicitari care sa nasca tot soiul de dezbateri, ci dorim sa venim cu propuneri clare, care sa poata fi aplicate”, a declarat senatorul liberal.

El a mai precizat ca PNL nu va sustine votul electronic pentru alegerile prezidentiale, "pentru ca nu e fezabil", insa votul prin corespondenta, care s-a aplicat in Romania si care a functionat, poate fi folosit in toamna.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22