Pe aceeași temă
„Am cerut comisiei să reflecteze serios dacă la multiplele alegații privind interceptări, ofițeri acoperiți, incompativbili, presiuni asupra a justției, să se aducă doveszi, să se audieze alte persoane, de exemplu domnul Liviu Dragnea, domnul Victor Ponta”, a spus Maior.
Fostul șef al SRI a afirmat că a susținut „necesitatea acestor protocoale”. „Am susținut că Serviciul a fost în cadrul legii și puterea adevărului va prevala în fața unor alegații și calomnii care se spun în spațiul public”, a mai spus Maior.