Comisiile din Senat au respins legea vânătorii care ar fi dus la extincția unor specii întregi

Redactia | 15.06.2021

Comisiile reunite pentru mediu și pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic au respins, marți, proiectul de lege inițiat de mai mulți vânători care prevedea introducerea unor cote zilnice pentru păsări

Pe aceeași temă

Proiectul susținut de 26 de parlamentari PSD, PNL și UDMR a generat discuții aprinse și în ședința coaliției, potrivit unor surse participante la discuții, citate de Digi 24.

Senatorii din comisiile reunite au dat, marți, un raport de respingere inițiativei legislative. Au fost 14 voturi „împotrivă”, patru voturi „pentru” și patru „abțineri”. Raportul de respingere va fi supus votului Senatului, după care proiectul merge la Camera Deputaților.

Proiectul de lege prevede numărul maxim de păsări care pot fi împușcate zilnic de un vânător, în perioada de vânătoare. De asemenea, legea reduce perioada de stagiatură necesară pentru obținerea unui permis de vânătoare permanent, de la un an la 6 luni.

Potrivit proiectului, un vânător poate împușca în fiecare zi din sezonul de vânătoare 25 de exemplare din specii de păsări precum ciocârlia de câmp, cocoșarul, turturica sau prepelița. Legea stabilește cote zilnice și pentru alte specii de păsări. Proiectul de lege și anexa cu cotele zilnice pot fi consultate AICI.

Activiștii de mediu atrag atenția că această formă a legii ar duce la extinția unor specii de păsări, precum ciocârlia de câmp și gâsca de vară.

De partea cealaltă, inițiatorii susțin că cifrele prezentate de activiștii de mediu sunt exagerate, în condițiile în care din cei 60.000 de vânători vânează doar 2% păsări, iar sezonul de vânătoare, de exemplu la ciocârlie, este de doar o lună și jumătate.

„Ciocârlia se vânează cam o lună și jumatătate în care dacă reușesc oamenii să iasă o dată pe săptămână este cazul vânătorului fericit”, a declarat inițiatorul proiectului Gheorghe Nacov. Nacov este și vânător.

Acesta scrie, într-un mesaj pe Facebook, că proiectul legislativ „va alinia România cu celelalte țări ale UE în domeniul vânării păsărilor migratoare prin stabilirea unor cote zilnice”. Legea a fost pregătită, spune deputatul, cu sprijinul Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România.

Printre inițiatorii proiectului de lege mai sunt și alți parlamentari vânători. Senatorul PNL Chirteș Ioan este membru al Asociației de Vânătoare și Pescuit Sportiv Valea Gurghiului, iar senatorul PNL Iordache Ion este președinte al Asociației de Vânătoare Apollo.

Proiectul de lege a generat și discuții aprinse în ședința coaliției care a avut loc luni. USR a ridicat problema proiectului de lege care stabilește cotele de vânătoare, în timp ce liderii UDMR au încercat să explice că nu e o problemă proiectul. „Nu intră nimeni cu mitraliera în păsări”, le-ar fi transmis liderii UDMR colegilor de coaliție.

De ce a apărut inițiativa legislativă

Inițiativa legislativa a apărut ca urmare a numeroaselor contestații în instanță a ordinelor de ministru care prevăd cotele anuale de recoltă pentru păsări. Dacă aceste cote vor fi stabilite prin lege, acestea nu mai pot fi atacate decât la Curtea Constituțională.

De exemplu, anul trecut, în luna august, Curtea de Apel Brasov a stopat vânătoarea la 36 de specii de păsări sălbatice, după ce ordinul de ministru a fost atacat în instanță.

Astfel, judecătorii au admis acţiunea introdusă de Asociaţia Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor, împotriva Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și a suspendat executarea Anexelor nr. 3, nr. 4 și nr. 5 ale Ordinului 1400/2020 (Anexe care conţin cotele de recoltă/vânătoare aprobate pentru perioada 2020-14 iunie 2021, la 36 de specii de păsări sălbatice: porumbel gulerat, porumbel de scorbură, turturică, guguștiuc, ieruncă, prepeliţă, ciocârlie de câmp, graur, sturzul de vâsc, sturzul cântător, sturzul viilor, sturzul de iarnă si stăncuţă, gâscă de vară, gârliţa mare, raţă mare, raţă mică, raţă fluierătoare, raţă cu cap castaniu, raţă moţată, raţă pestriţă, raţă sunătoare, raţă lingurar, raţă suliţar, raţă cârâitoare si raţă cu cap negru lisiţă, găinusă de baltă, sitar de pădure, becaţină comună, becaţină mică, cioară grivă, cioară grivă sudică, cioară de semănătură, coţofană, gaiţă).

Hotărârea a fost executorie, iar Ordinul de ministru privind cotele de vânătoare a fost suspendat pe toată perioada sezonului de vânătoare.

Cotele au fost suspendate pentru că nu există o metodologie clară prin care să fie stabilite. Societatea Ornitologică Română spune că a atras atenţia prin nenumărate adrese către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor că nu este legală procedura prin care stabilește cotele de vânătoare. Potrivit legii, statul român are obligaţia să calculeze cotele de vânătoare în baza unor metodologii clare prin care să stabilească numărul de exemplare care pot fi împușcate fără ca populaţia speciei respective să fie afectată.

„Suspendarea cotelor de vânătoare pentru păsări este principalul motiv pentru care a fost inițiată această lege. Vor să se asigure că nu vor mai fi suspendate cotele. Nu vor să facă un efort în plus și să realizeze studiile necesare”, spune Codruț Feher.


Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22