Compania AZERĂ SOCAR este interesata de preluarea OLTCHIM

P.c. | 23.06.2014

Pe aceeași temă

Compania petrolieră azeră de stat SOCAR este încă interesată de preluarea combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea și analizează această oportunitate, a declarat, luni, Hamza Karimov, șeful SOCAR România, în cadrul Forumului Energetic Regional FOREN 2014. Potrivit acestuia, partea română și filiala din Româna au trimis deja toate datele tehnice referitoare la Oltchim către compania-mamă, care va analiza oportunitatea și va lua o decizie finală, relateaza Agerpres.

 

'Ne uităm cu interes la Oltchim, care este un proiect important pentru statul român. SOCAR în continuare analizează această oportunitate, dar nu există o opinie concretă în acest sens', a spus reprezentantul companiei azere.

 

'Noi avem un alt combinat petrochimic în Turcia, Petchim, și am planificat investiții de 6-7 miliarde de euro într-o rafinărie în Turcia, tot pe partea de petrochimie. Avantajul Oltchim este că poate produce mai ieftin', a precizat Karimov.

 

CITITI SIPrivatizarea Oltchim, intr-un nou BLOCAJ. Nu s-a depus NICIO OFERTA de preluare a combinatului. Lider sindical: Daca nu ne cumpara nimeni, NE VOR INCHIDE

 

Termenul pentru depunerea ofertelor de către investitorii interesați să cumpere Oltchim a fost 6 iunie 2014, dar niciun investitor interesat nu s-a înscris în cursă. Guvernul nu va închide niciodată Oltchim, iar dacă niciun investitor nu va depune oferte până pe 6 iunie, procesul de privatizare va fi prelungit, a declarat, la începutul lunii iunie, Constantin Niță, ministrul Economiei.

 

'Am un mesaj foarte clar: Guvernul nu va închide niciodată Oltchim. Este o companie viabilă, care are piață și care trebuie restructurată, lucru care este posibil', a spus Niță.

 

Acesta menționa atunci că Executivul are un plan B în cazul în care niciun investitor nu se înscrie în cursa pentru achiziția combinatului.

 

CITITI SIMinistrul Economiei: NU închidem Oltchim şi dacă nu-l privatizăm luna asta, îl vindem altă dată

 

'În acest caz, vom amâna privatizarea pentru o perioadă mai lungă pentru a face câteva restructurări. Vom căuta finanțare pentru a pune în funcțiune o linie sau două de producție, care să permită combinatului să nu mai înregistreze pierderi', a adăugat Niță.

 

El a mai spus că sunt investitori care și-au manifestat dorința de a cumpăra Oltchim la pachet cu rafinăria Arpechim. Deținută de Petrom, rafinăria este închisă din 2009, însă este principalul furnizor de materii prime a Oltchim. Oltchim este cel mai mare agent economic din Vâlcea și se află în insolvență din ianuarie 2013.Activele viabile ale combinatului au fost evaluate la 305 milioane de euro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22