Comunicarea la Ministerul Transporturilor, rapidă și eficientă ca la autostrăzi

Brîndușa Armanca | 20.09.2018

Toți ne-am bucurat când a apărut Legea 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public. Prevederile ei privilegiază jurnaliștii cărora instituțiile publice sunt obligate să le răspundă cu celeritate, adică în termen de 5 zile, cu informația, cu un accept sau cu un refuz motivat. Tot prin puterea legii, instituțiile publice au constituit structuri de relații publice, birouri sau compartimente unde se presupune că au fost angajați niște specialiști în comunicare.

Pe aceeași temă

 

 

În practică însă lucrurile stau cam așa: în 5 septembrie l-am sunat pe șeful Căpităniei Portului Bega pentru câteva lămuriri tehnice legate de proiectul transportului public cu vaporașe la Timișoara. Comandantul Alexandru Bărboi, ofițer din marina civilă, mi-a recomandat să fac o solicitare la Ministerul Transporturilor/Autoritatea Navală, fiindcă angajaților li se interzice să vorbească cu presa fără aprobare. În 6 septembrie am trimis o solicitare Ministerului Transporturilor pe adresa indicata, [email protected]. Am primit confirmarea Solicitarea dvs. a fost înregistrată la Autoritatea Navală Română cu nr. 89725/06.09.2018.Vă rugăm să ne transmiteţi un număr de telefon la care putem lua legătura cu dumneavoastă”, semnată de referenta Ramona Borea. Am trimis contactul. Mi s-a cerut în 7 septembrie lista de întrebări. Am trimis-o imediat. De atunci, nu s-a mai întâmplat nimic. Am aflat doar că și dl. Bărboi a transmis rapid răspunsul la întrebări, ele fiind de competența sa, deci totul părea OK. Au trecut 12 zile de la prima solicitare și e în continuare tăcere adâncă.

 

Concluzie: serviciile de relații publice ale ministerului și, implicit, ale Autorității Navale Române, sunt inventate să frâneze comunicarea cu presa, cunoscut fiind că jurnaliștii au termene de predare scurte. Sau, fiindcă suntem în plină epocă a incompetenței și a nepotismului, relațiile cu presa se află pe mâna unor ageamii. În plus intervine absurdul: doi concitadini nu pot sta de vorbă despre chestiuni deloc secrete fără aprobarea Ministerului Transporturilor.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22