Conclavul papal: Ultimul cardinal a ajuns la Vatican

Fara Autor | 08.03.2013

Pe aceeași temă

Ultimul dintre cei 115 de cardinali care vor desemna noul Papa a ajuns la Roma. Cardinalul vietnamez Jean-Baptiste Pham Minh Man s-a alaturat colegilor sai de la Vatican, pentru a purta discutiile cu usile inchise.

Sosirea acestuia inseamna ca acum va putea fi stabilita o data pentru alegerea succesorului lui Benedict al XVI-lea, in functia de conducator suprem al Bisericii Romano-Catolice, informeaza BBC.

"Relationem", dosarul secret care l-a facut pe Papa Benedict sa demisioneze

Acest eveniment vine in contextul in care Papa Benedict a demisionat luna trecuta, dupa aproape opt ani la conducerea Bisericii Romano-Catolice, fiind primul Suveran Pontif care renunta la functie in ultimii 600 de ani.

Papa Benedict al XVI-lea a promis respect si supunere urmatorului papa

Incepand de luni, electoratul cardinal a organizat intalniri de pregatire si rugaciune.

Desi discutiile dintre cardinali sunt strict secrete, presa italiana a scris ca acestia au discutat, in general, despre problemele cu care se confrunta Biserica. Purtatorul de cuvant de la Vatican, Rev Federico Lombardi, a declarat ca toti cardinalii trebuie sa isi respecte juramantul si sa pastreze totul secret.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22