Pe aceeași temă
Investigația demarată de Consiliul Concurenței vizează posibile înțelegeri și/sau practici concertate de fixare a preţurilor de vânzare în cadrul politicii comerciale implementate de Samsung Electronics România pe piața produselor electronice și IT&C din România, spune autoritatea de concurență.
"Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor. Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.
Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.", se arată în comunicatul Consiliului Concurenței.
Potrivit autorității, investigația vizează relația dintre compania Samsung Electronics România SRL și partenerii acesteia, printre care Altex România SRL, Flanco Retail SA și Dante Internațional SA.
Investigația a fost declanșată pe baza informațiilor primite pe Platforma Avertizorilor de Concurență.
Samsung Electronics România SRL este subsidiara locală a grupului Samsung, un producător și distribuitor mondial de produse electronice și produse de tehnologia informațiilor.
Altex și Flanco comercializează on-line și prin intermediul unor rețele naționale de magazine o gamă largă de produse din categoria electronicelor și IT&C, electrocasnice si multimedia.
Dante administrează platforma on-line eMAG.ro, prin intermediul căreia comercializează o gamă largă de produse, echipamente și componente IT, electronice, electrocasnice etc.