Conducerea liceului din Lipova anchetată de funcționarii PSD pentru protestele la adresa lui Dăncilă

Laurentiu Gheorghe | 10.05.2019

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) anchetează conducerea Liceului Atanasie Marinescu din Lipova după ce mai mulți elevi au protestat în fața Primăriei în timpul vizitei lui Dăncilă.

Pe aceeași temă

Inspectoratul școlar general, Anca Stoenescu, care a făcut parte din delegaţia PSD ce a însoţit echipa guvernamentală prezentă în judeţ, a declarat corespondentului Agerpres că elevii ar fi trebuit să fie vineri la cursuri și a cerut un raport conducerii Licelului Atanasie Marinescu din Lipova pentru a explica prezența acestora la protestul anti-PSD din fața Primăriei, reltează Aradon.ro

„Am cerut o notă de relaţie de la directorul unităţii de învăţământ, pentru că au fost identificaţi elevi în faţa Primăriei la o acţiune ce nu avea legătură cu programul şcolar”, a declarat Stoenescu.

Ancheta la nivelul liceului urmează să stabilească dacă elevii au fost duși la protest împotriva voinței lor de un profesor.

Conform inspectorului şcolar general, în cazul în care se va dovedi că un profesor a fost implicat, ISJ va lua măsuri.

Viorica Dăncilă a avut parte la venirea în orașul Lipova din județul Arad de o manifestație tăcută a câtorva zeci de oameni, printre care aproximativ 30 de liceeni. Aceștia purtau pancarte cu mesaje pentru premier și social-democrați: „Dumbăcilă, dă-ne a ta ştampilă. Demisia!”, „Ne-am săturat de corupţie şi prostie, vrem o altă Românie” sau „Deşteaptă-te române şi ieşi la vot. 26 mai”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22