Conducerea României ISI INTENSIFICA retorica antirusă, CA LA COMANDA - Ministerul rus de Externe

D.g. | 16.05.2014

Pe aceeași temă

Incidentul referitor la interdicția de survol al spațiului aerian al României pentru avionul care îl avea la bord pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin nu este de natură să contribuie la dezvoltarea bunelor relații între cele două țări. Declaratia apartine purtătorului de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukașevici, citat de Ria Novosti.

'Cred că, în astfel de circumstanțe, este greu să te aștepți ca relațiile bilaterale să continue să se dezvolte într-un mod constructiv în același spirit și în același ritm', a declarat joi, într-o conferință de presă, Aleksandr Lukașevici, citat de Agerpres.

Potrivit reprezentantului MAE rus, conducerea României, inclusiv președintele, 'își intensifică retorica antirusă, ca la comandă'. 'Cele mai recente declarații publice jignitoare la adresa președintelui Rusiei sunt absolut scandaloase și inacceptabile', a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Moscova.

'Ne-am exprimat protestul nostru ferm față de România. Reprezentanți ai autorităților române au încercat să aducă unele explicații, dar le găsim absolut neconvingătoare', a afirmat acesta, menționând că 'astfel de incidente nu contribuie la construirea încrederii și nu dau niciun motiv de a spera în relații bune, normale și de bună vecinătate între țările noastre'. 'Deci, întrebarea cine este interesat în dezvoltarea cooperării noastre bilaterale ar trebui să fie mai degrabă adresată conducerii României și nu a Rusiei', a mai spus diplomatul menționat, potrivit Ria Novosti.

 

CITITI SI: Igor Korotcenko, expert militar rus: Românii sunt IDIOŢII SUA

 

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a scris sâmbătă, 10 mai, pe contul său de Twitter că, la solicitarea SUA, România și-a închis spațiul aerian pentru avionul său. "La solicitarea SUA, România și-a închis spațiul aerian pentru avionul meu. Ucraina nu mă lasă din nou să trec. Data viitoare voi zbura la bordul (aeronavei) TU-160", a scris, pe contul său de Twitter în limba engleză, Dmitri Rogozin, care se afla în provincia separatistă Transnistria, într-o vizită necoordonată cu autoritățile Republicii Moldova.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22