Conflict Firea-Weber: Instituția Avocatul Poporului tinde să devină avocatul nesimțirii

Dora Vulcan | 25.08.2019

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, spune că instituția Avocatul Poporului tinde să devină avocatul nesimțirii, după ce Renate Weber a contestat ridicarea mașinilor parcate ilegal în București.

Pe aceeași temă

Institutia avocatul poporului tinde sa devina avocatul nesimtirii!
Ne sicaneaza si cearta ca ii deranjam pe prost-crescutii care blocheaza cu masinile : spitale, scoli, locuri rezervate persoanelor cu dizabilitati, institutii, linii de tramvai, statii de autobuz, chiar proprietati private, sub pretextul ca “am coborat sa-mi iau tigari”.. si se mai intorc dupa vreo doua ore!
S-a rezolvat cazul Caracal, s-au epuizat toaletele in curte ale scolilor din mediul rural, in toate spitalele din tara e ca in America! Totul este perfect! Avocatului poporului nu-i mai ramane decat sa se ocupe de cocalari!
Iar pe fond : mai cititi legile daca nu le stiti pe de rost!”, a scris primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.

Avocatul Poporului a cerut prefectului să atace în contencios hotărârea Consiliului General al Municipiului București prin care s-a decis ridicarea mașinilor din oraș, pe motiv că această acțiune nu poate fi dispusă de polițiștii locali, ci de polițiștii rutieri.

„Ridicarea mașinilor parcate neregulamentar nu poate fi dispusă de către polițiștii locali, ci numai de politistii rutieri - Avocatul Poporului solicită Prefectului Municipiului București atacarea în contencios a HCGMB nr. 371/2019 privind ridicarea mașinilor parcate neregulamentar pe străzile orașului.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și solicită Prefectului Municipiului București atacarea în contencios a Hotărârii nr. 371/2019 a Consiliului General al Municipiului București, privind ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice aflate pe rețeaua principală de străzi a municipiului București”, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului consideră, între altele, că HCGMB nr. 371/2019 „nesocotește normele legale în aplicarea cărora a fost dată și stabilește competența alternativă a polițiștilor rutieri sau locali în constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor principale, iar nu competența exclusivă a polițiștilor rutieri, astfel după cum aceasta este reglementată de lege”.

Potrivit Avocatului Poporului, HCGMB decide că, în calitate de agenți constatatori, polițiștii locali pot dispune măsura ridicării, „prevederi ce contravin în mod flagrant art. 64 din OUG nr. 195/2002 și art. 2031 și art. 2032 din HG nr. 1361/2006”.

„În același timp, în opinia Avocatului Poporului HCGMB este un act administrativ care ar fi trebuit să se limiteze la a reglementa măsuri tehnice de realizare a ridicării și depozitării autovehiculelor în sarcina operatorilor si nu să reglementeze atribuții în sarcina polițiștilor rutieri, statutul juridic și atribuțiile acestora fiind reglementate prin lege specială”, se arată în comunicatul transmis de Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului solicită reprezentanților administrației publice locale să dispună măsurile care se impun pentru amplasarea, în zonele de unde autovehiculele pot fi ridicate, a unor avertismente vizuale care să conțină informațiile necesare astfel încât eventualii contravenienți să fie informați atât în legătură cu sancțiunile aplicabile, cât și cu posibilitatea recuperării autovehiculului.

Ridicara mașinilor parcate neregulamentar în Capitală va începe luni, 26 august.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22