Conflicte interne in PSD: Lui Ponta i-au tremurat genunchii dupa intalnirea la Guvern cu ambasadorul SUA - surse

Fara Autor | 09.08.2012

Pe aceeași temă

Liderii PSD din teritoriu sunt tot mai nemulțumiți de modul în care Guvernul gestionează situația celor înscriși pe listele electorale, situația fiind tot mai tensionată de când Victor Ponta a anunțat că se renunță la mini-recensământ. În plus, surse din PSD au remarcat și influența ambasadorului american asupra lui Ponta, relateaza B1 TV.

Lui "Ponta au început să-i tremure genunchii" după ce s-a întâlnit la Guvern cu ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a arătat o sursă citată de Gandul.



"Luni la partid am discutat ceva şi apoi marţi la Guvern s-a stabilit altceva. Între timp s-a văzut Ponta cu ambasadorul SUA. Trebuie să avem o discuţie cu Ponta la viitorul Birou Permanent Naţional să ne spună ce s-a întâmplat", a declarat unul din liderii social-democraţilor pentru Gandul.info.

Fostul ministru de Interne Ioan Rus și-a prezentat demisia după o vizită-surpriză a lui Gitenstein la sediul Ministerului Administrației și Internelor. Marți, Gitenstein s-a dus și la Guvern, tot neanunțat.

De altfel, startul nemulțumirilor a fost dat chiar de președintele interimar Crin Antonescu, el acuzând Guvernul de o anumită "timiditate şi confuzie" faţă de presiunile venită din partea preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

Nemulțumirile sunt  legate și de ezitările lui Ioan Rus în problema referendumului.


Cei din PSD Constanţa nu înţeleg de ce a fost menţinut Ioan Rus în fruntea Ministerului, deşi a încălcat decizii luate în cadrul Comitetului Executiv al partidului, arata B1 TV.

"La ultimul Comitet Executiv liderii organizaţiilor din teritoriu i-au cerut lui Rus să-i scoată de pe listele electorale pe cei cu cărţile de identitate care nu mai sunt valabile. Probabil nu a vrut. Ponta a fost de acord să se facă acest lucru, iar după numărătoarea noastră era vorba de aproximativ un milion de persoane. O singură dată apeşi pe soft şi constaţi că aceştia nu mai sunt, dar Rus nu a dorit", a declarat pentru gândul preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

Numirea lui Rus în Guvern nu a fost agreată de toată lumea, a lăsat Constantinescu să se înţeleagă, pentru că ”unii sunt detaşaţi la partid şi de aceea nu se mai află în Guvern."

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22