Consiliul de Securitate al ONU face apel la încetarea violenţelor în Egipt şi la 'reţinere maximă'

F.m. | 16.08.2013

Pe aceeași temă

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite le-a cerut joi tuturor părţilor implicate în criza din Egipt să pună capăt violenţelor şi să dea dovadă de 'reţinere maximă', după ce sute de persoane au murit în urma intervenţiei poliţiei şi armatei egiptene asupra susţinătorilor preşedintelui Mohamed Morsi, înlăturat de la putere la începutul lunii iulie, relatează Reuters şi AFP.

 

"Poziţia membrilor Consiliului este aceea că este important ca violenţele să înceteze în Egipt şi ca toate părţile implicate să dea dovadă de reţinere maximă", a declarat ambasadoarea argentiniană la ONU, Maria Cristina Perceval, a cărei ţară deţine în acest moment preşedinţia Consiliului de Securitate.

În declaraţia de presă de la finalul consultărilor cu uşile închise, Maria Cristina Perceval a adăugat că cele 15 state membre ale Consiliului de Securitate îşi exprimă regretul pentru pierderile umane şi îşi doresc încetarea violenţelor şi înregistrarea de progrese pe calea 'reconcilierii naţionale'.

Reuniunea de urgenţă a Consiliului de Securitate a avut loc la o solicitare transmisă joi de Franţa, Marea Britanie şi Australia.

Sursa: AGERPRES

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22