Consiliul General dă 20 milioane lei pentru biserici, din care 10 pentru Catedrala Mântuirii Neamulu

Redactia | 22.11.2018

Propunerea primarului Capitalei, Gabriela Firea, pentru majorarea alocației pentru biserici cu 20 milioane lei a fost aprobată de majoritatea PSD-ALDE din Consiliul General al Municipiului București.

Pe aceeași temă

Inițial s-a propus alocarea a 16 milioane lei, dar în timpul ședinței de Consiliu General, printr-un amendament citit de consilierul PSD Ancuța Florea, suma a fost suplimentată cu 4,1 milioane lei.

Suma alocată în total pentru biserici în 2018 ajunge astfel la circa 96 milioane lei. USR a votat împotrivă.

"USR a votat împotriva suplimentării bugetului pentru biserici, în condițiile în care alte capitole importante de dezvoltare pentru cetățenii rămân fără finanțare. De exemplu, spitalele din subordinea Primăriei", a declarat Roxana Wring, liderul consilierilor USR.

Modificarea a fost făcută în cadrul unei rectificări bugetare. Banii pentru biserici sunt dați din bugetul Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic, fiind mutați de la statui, însă per total bugetul AMPT nu crește. Mai exact, se taie 11 milioane lei de la Monumentul Infanteriei și alte mici sume de la alte obiecte de for public și se redirecționează către biserici.

Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic are în 2018 un buget uriaș, circa 207 milioane lei, în principal bani pentru biserici și statui.

Rectificarea bugetară prevede și alte relocări de fonduri. De exemplu, se taie de la Societatea de Transport București 24 milioane lei și rămân 117 milioane. Banii se iau în principal de la modernizare tramvaie și troleibuze.

De la Centrul pentru Tineret al Municipiului București se taie 3,9 milioane lei, de la Centrul pentru Seniori al Municipiului București 5 milioane lei, de la Direcția Generală pentru Asistență Socială 19 milioane lei și rămân 479 milioane lei, de la Administrația Străzilor se taie 9 milioane lei, rămân 145 milioane, de la Administrația Spitalelor se taie 6 milioane lei, rămân 510 milioane lei, de la Palatele Brâncovenești se taie 6 milioane lei, rămân 22 milioane. Banii se taie în principal fiindcă respectivele instituții nu au reușit să-i cheltuiască în acest an.

La CREART se dau două milioane, ajunge la 83 milioane lei. La subvenția pentru RADET se dau 87 milioane lei, iar la cea pentru transportul public 12 milioane lei. Sumele date în text pentru aceste instituții sunt cele din proiectul pus în dezbatere publică.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22