Pe aceeași temă
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Codului penal și Codului de procedură penală, pus în dezbatere publică de Ministerul Justiției (MJ), nu prevede o limită minimă a prejudiciului pentru infracțiunea de abuz în serviciu.
Potrivit proiectului publicat pe site-ul MJ, alineatul (1) al articolului 297 din Codul penal prevede că "fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește prin încălcarea unei legi, a unei ordonanțe a Guvernului sau a unei ordonanțe de urgență a Guvernului și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică".
Textul este pus astfel în acord cu o decizie a Curții Constituționale, sintagma actuală "îndeplinește în mod defectuos" fiind înlocuită cu "îndeplinește prin încălcarea unei legi, a unei ordonanțe a Guvernului sau a unei ordonanțe de urgență a Guvernului", restul prevederilor rămânând nemodificate.
***
"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, după suplimentarea ordinii de zi, a hotărât întocmirea unui punct de vedere de către Direcția legislație, documentare și contencios cu privire la proiectul de lege înaintat de Ministerul Justiției la Consiliul Superior al Magistraturii, acesta urmând a fi analizat în ședința plenului CSM din data de 18 mai", potrivit soluției publicate pe site-ul CSM, conform Agerpres.
Marți, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a propus suplimentarea ordinii de zi a plenului CSM cu proiectul de lege privind modificarea Codurilor penale, motivând că joi dorește să prezinte acest proiect în Guvern.
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Codului penal și Codului de procedură penală, pus în dezbatere publică de Ministerul Justiției (MJ), nu prevede o limită minimă a prejudiciului pentru infracțiunea de abuz în serviciu.
Potrivit proiectului publicat pe site-ul MJ, alineatul (1) al articolului 297 din Codul penal prevede că "fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește prin încălcarea unei legi, a unei ordonanțe a Guvernului sau a unei ordonanțe de urgență a Guvernului și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică".
Textul este pus astfel în acord cu o decizie a Curții Constituționale, sintagma actuală "îndeplinește în mod defectuos" fiind înlocuită cu "îndeplinește prin încălcarea unei legi, a unei ordonanțe a Guvernului sau a unei ordonanțe de urgență a Guvernului", restul prevederilor rămânând nemodificate.
"La elaborarea propunerii de modificare a art. 297 alin.(1) a fost avută în vedere detalierea sintagmei 'îndeplinește prin încălcarea legii', utilizate în dispozitivul deciziei instanței de contencios constituțional, prin paragraful 60 din Decizia nr. 405/2016: 'Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară — legi și ordonanțe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă'", se arată în expunerea de motive.
Proiectul modifică și primul alineat al articolului 301 din Codul penal referitor la conflictul de interese, înlocuind sintagma "raporturi comerciale", declarată neconstituțională, cu sintagma "raporturi specifice celor dintre profesioniști".
"Rațiunea acestei înlocuiri constă în faptul că, după intrarea în vigoare a Codului civil, noțiunea de comerciant a fost înlocuită de cea de profesionist, definiția legală a acesteia din urmă regăsindu-se în legislația civilă, asigurându-se în acest fel previzibilitatea normei de incriminare. Propunerea de modificare a textului a avut în vedere similitudinea cu sintagma 'raporturi de muncă', de asemenea nedefinită de Codul penal, însă având un înțeles detaliat prin legislația specifică, ce interesează Dreptul muncii", se precizează în expunerea de motive.
Proiectul mai prevede că la articolul 5 din Codul penal se introduce un nou alineat, alineatul (1'), care prevede că "pentru stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive", care pune textul în acord cu o decizie a Curții Constituționale din anul 2014.
Sunt aduse modificări și articolului din Codul penal referitor la confiscarea extinsă, în sensul transpunerii în legislație a unei directive europene privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană.
Proiectul mai pune în concordanță cu decizii ale Curții Constituționale unele articole din Codul penal referitoare la infracțiuni de corupție și de serviciu comise de alte persoane decât funcționarii publici, precum și la infracțiuni rutiere. Sunt modificate totodată, din aceleași rațiuni, prevederi ale Codului de procedură penală, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară și Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
- Tudorel Toader: Sa nu ne facem iluzii, modificarea Codurilor Penale va fi gata prin toamna
Tudorel Toader, ministrul Justitiei, a declarat ca Ministerul Justitiei este in perioada in care asteapta propuneri de imbunatatire a celor patru Coduri si de aducere a lor in parametrii constitutionali, ceea ce reprezinta o munca "laborioasa".
Tudorel Toader spune ca nu trebuie sa ne facem iluzia ca proiectele vor fi gata in viitorul apropiat.
"La momentul prezent, Ministerul Justitiei a declansat o procedura de evaluare a celor patru Coduri, care sunt pilonii sistemului juridic romanesc - Penal, Procedura Penala, Civil, Procedura Civila", a afirmat ministrul Justitiei, joi, in cadrul dezbaterii «Cine face politica penala in Romania»", conform ziare.com.
Tudorel Toader a sustinut ca proiectia pana cand aceste coduri vor fi finalizate este "undeva prin toamna", in conditiile in care este vorba despre o munca "laborioasa".
"Suntem in perioada in care asteptam propuneri de imbunatatire, de modificare a Codurilor, de aducerea lor in parametrii constitutionali, la standarde europene. E o munca laborioasa, doresc sa o reusim si bine.
Proiectia este undeva pe toamna, nu ne facem iluzia ca maine, gata, venim cu un proiect. Asteptam de la societatea civila, de la oricine are un cuvant de spus, un argument consistent de adus sa ni le transmita, sa transmita propuneri de imbunatatire, de modificare a celor patru Coduri", a conchis Tudorel Toader.
Acesta si-a exprimat "ferma convingere" ca, dupa multe decizii de neconstitutionalitate, Codurile Penale nu sunt inca in parametrii constitutionali.
"Avem cu adevarat o politica penala care sa fie coerenta si care sa respecte standardele constitutionale, avem cu adevarat o politica penala in acord cu standardele europene? Acestea cred ca sunt intrebarile la care trebuie sa raspundem", a spus ministrul Justitiei.
Acesta a tinut sa precizeze ca politica penala trebuie sa aiba coerenta, stabilitate si sa fie aplicata in parametrii constitutionali. Ministrul a sustinut ca "politica penala trebuie adoptata, promovata si aplicata in acord cu standardele constitutionale".
Tot joi, acesta a declarat joi, la Parlament, ca Ministerul Justitiei si-a facut datoria si a trimis Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) proiectul de lege privind modificarea Codurilor penale, dar daca CSM nu va da astazi avizul, este exclus sa prezinte proiectul in sedintei de Guvern de dupa-amiaza.
Intrebat daca va prezenta in sedinta de guvern de joi proiectul de lege privind modificarea Codurilor penale si daca nu primeste avizul CSM, Tudorel Toader a spus: "Categoric nu".
Sedinta de Guvern va incepe la ora 15.00.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis intocmirea unui punct de vedere cu privire la proiectul de lege privind modificarea Codurilor Penale, care sa fie discutat in sedinta de joi a plenului Consiliului, care va decide daca va da aviz favorabil.