Consiliul Minorităților Naționale cere demisia lui Dorin Florea, primarul din Tg. Mureș

Redactia | 23.01.2020

Consiliul Minorităților Naționale (CMN) cere primarului Dorin Florea să ceară scuze public minorității rome și să-și dea demisia din funcția de primar.

Pe aceeași temă

Consiliul Minorităților Naționale (CMN) cere primarului Dorin Florea să ceară scuze public minorității rome și să-și dea demisia din funcția de primar pentru afirmațiile sale privind condiționarea acordării alocației pentru copii de realizarea unei anchete sociale.

”Afirmațiile primarului sunt discriminatorii, instigă la ură, respectiv contravin mai multor prevederi ale Constituției”, se spune în declarația eedactată de Consiliul Minoritățile Naționale (CMN) la inițiativa UDMR și a Partidei Romilor Pro-Europa.

”Suntem ferm convinși că nimeni nu poate controla viața intimă și familială. Aceste afirmații ne amintesc de România ceaușistă, în care statul controla dreptul de a naște copii. Cine afirmă așa ceva, nu are ce căuta într-o funcție publică! Am căzut de acord că Dorin Florea trebuie să-și ceară scuze în mod public de la comunitatea romă și, totodată, să demisioneze din funcția pe care o ocupă”, se arată în documentul citat.

Membrii Consiliului Minorităților Naționale amintesc faptul că orașul Târgu Mureş este un un oraş multietnic cu români, maghiari, romi, evrei şi alte minorităţi, care conviețuiesc paşnic de sute de ani.

„Prin afirmațiile sale, primarul Dorin Florea, a incitatat populația din Târgu Mureș și țară, la ură și discriminare împotriva minorității rome”, se mai spune în declarație.

Consiliul Minorităţilor Naţionale este un organ consultativ al Guvernului României, fiind format din reprezentanţii organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, reprezentate în Parlamentul României.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) l-a amendat, miercuri, pe primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, cu 10.000 de lei, și a constatat că afirmațiile lansate de acesta în spațiul public sunt „extrem de rasiste”.

Într-o postare pe Facebook, primarul din târgu Mureș, Dorin Florea, pune în discuție acordarea indemnizației de creștere a copilului, care ar trebui condiționată de îndeplinirea unor obligații care să conștientizeze populația că „responsabilitatea creşterii şi formării unui copil este uriaşă.”

Astfel, pentru cuplurile care vor să aibă copii, să se realizeze o anchetă socială care să țină cont de dovada unui loc de muncă, a unei locuințe staabile, „o situație financiară acceptabilă”, un nivel de educație stabilit prin lege” și o vârstă minimă.

„În România există multe familii defavorizate (nu mă refer la persoane cu dizabilităţi), ci la cei apţi de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracţionalitate crescută, abandon, lipsă de educaţie etc.”, a scris Florea pe Facebook într-o postare intitulată „Aducerea pe lume a unui copil ar trebui să fie o mare responsabilitate într-un stat civilizat”

El atrage atenția că „lipsa dezbaterilor publice şi a discuţiilor organizate într-un mediu adecvat nasc de cele mai multe ori legi, hotărâri de Guvern şi alte acte normative foarte greu de aplicat, cu urmări de cele mai multe ori ciudate”.

„Aşa se întâmplă şi în cazul legislaţiei privind acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului care, după părerea mea, ar trebui abordată altfel. Nimeni nu se poate opune dorinţei de a avea un copil, însă populaţia trebuie conştientizată că responsabilitatea creşterii şi formării unui copil este uriaşă. De mai bine de şase ani, am atras atenţia asupra acestor aspecte, dar se pare că pe nimeni nu interesează. Reiau acest subiect şi propun introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii, anchetă care să ţină cont de următoarele lucruri:

  • dovada unui loc de muncă şi a unei locuinţe stabile;

  • situaţie financiară acceptabilă;

  • un nivel de educaţie minim stabilit prin lege;

  • vârsta minimă la care un adult să devină părinte, etc.”, scrie Florea.

El adaugă că, în cazul în care un cuplu care nu îndeplineşte aceste condiţii are totuşi un copil, acesta ar trebui preluat de stat, pentru a avea condiţii corespunzătoare.

„În cazuri excepţionale, în care totuşi un cuplu care nu îndeplineşte condiţiile prezentate mai sus va avea un copil, consider că statul va trebui să preia copilul şi să-i ofere condiţiile corespunzătoare pentru dezvoltare (igienă, educaţie, hrană). În acest caz, indemnizaţia nu ar mai fi acordată părinţilor. Aceştia vor avea însă posobilitatea de a-şi recupera copilul, după ce vor îndeplini condiţiile prevăzute mai sus”, mai susţine Florea.

El consideră că „nu este cazul să ne gândim să creştem demografia ţării cu orice preţ”.

„În România există multe familii defavorizate (nu mă refer la persoane cu dizabilităţi), ci la cei apţi de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracţionalitate crescută, abandon, lipsă de educaţie etc. Sunt absolut convins că după o dezbatere serioasă privind această temă şi conştientizarea celor ce primesc alocaţia ca sursă de venit, s-ar relansa şi programul de contracepţie. Cu toate eforturile Primăriei Târgu Mureş pentru a integra din punct de vedere social aceste persoane, din păcate nu s-a reuşit decât în mică măsură. Iar asta din mai multe cauze, dar cele mai importante sunt cele arătate mai sus”, afirmă Florea.

Dorin Florea respinge acuzațiile de rasism, el declarând pentru HotNews.ro că propunerea este una despre care a mai vorbit și că nu este „radicală deloc.” El a precizat că „statul încurajează nemunca” și că a întâlnit cazuri în care fete de 12-13 ani au devenit mame „pentru banii de alocație”. Dorin Florea s-a referit explicit la comunitatea roma, susținând că, dacă se vor impune astfel de condiții, „o să intre frica în ei” și n-or să facă copii doar pentru bani.

„Eu am (la Tg. Mureș-n.r.) cel mai mare număr de țigani din țară (...) Țiganii sunt o problemă serioasă a României și ne facem că nu vedem?! (...) De când i-a dezrobit Cuza, au rămas la fel, a spus el, precizând că „dacă văd trei copii la cerșit, în rețele de pedofilie, sunt nebun să nu intervin ca stat și să las pe seama Justiției”.

El a mai spus că în cazurile în care condițiile nu s-ar respecta, copiii ar fi luați în grija statului și ar fi educați, operațiune care ar putea fi de succes pentru „că nu se deosebesc cu nimic de ceilalți”.

Întrebat dacă propunerea sa nu va fi calificată drept una nazistă, Dorin Florea a răspuns: „Mă doare în fund de mediocritatea abjectă a celor care spun asta”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22