Consiliul Naţional de Etică: Ioan Mang a PLAGIAT. Fostul ministru: Sunt acuzaţii politice

Fara Autor | 06.09.2012

Pe aceeași temă

Consiliul Naţional de Etică a ajuns la concluzia că fostul ministru al Educaţiei, Ioan Mang, a plagiat, au declarat surse din CNE, citate de Digi24. Mang a fost acuzat că ar fi copiat mai multe pasaje din diferite lucrări fără să le treacă sursa.



Ioan Mang a declarat la Digi24 că dacă se va confirma acest verdict, va da în judecată Consiliul Naţional de Etică. El a spus că un astfel de verdict ar fi „o mare aberaţie", iar acuzaţiile au fost politice. În opinia lui Ioan Mang, membrii acestei comisii au fost supuşi, la rândul lor, unor presiuni politice.

Fostul ministru al Educației, Ioan Mang, nu s-a prezentat la CNE, așa cum a făcut-o în urmă cu mai bine de două săptămâni, când a adus probe pentru a-și susține nevinovăția, iar între timp membrii Consiliului s-au schimbat și ei.

"Nu știu exact cine a venit, dar sunt trei oameni noi care au venit de la ultima ședință și până acum. Deși am cerut suplimentarea numărului lor, componența a rămas aceeași, de 11 membri", a spus Gabriela Catană, purtătorul de cuvânt al Autorității Naționale de Cercetare Științifică, în cadrul căreia funcționează Consiliul Național de Edică.

Potrivit acesteia, pe masa celor de la CNE exista deja un raport preliminar care, dacă ar fost adoptat, urma să ajungă la Direcția Juridică de la ministerul Educației pentru aprobare, și abia apoi făcut public. Sedința a întrunit cvorumul de 8 membri necesar luării unei decizii finale în cazul Mang.

Acuzaţiile de plagiat au apărut la doar câteva zile după ce Ioan Mang a fost numit în funcţia de ministru al Educaţiei în locul Corinei Dumitrescu. El a ocupat postul timp de nouă zile.

Acesta a fost acuzat că a plagiat într-o lucrare publicată în anul 2011. În această lucrare ar exista pasaje dintr-o altă lucrare publicată în anul 2004 a lui Simon Tam. Imediat după aparţia acuzaţiilor, Ioan Mang şi-a înaintat demisia din funcţia de minstru pentru a se putea apăra.

Din funcţia de ministru, susţinea el atunci, nu putea să facă acest lucru mai ales că trebuia organizat examenul de bacalaureat, iar audierea stabilită de Consiliul Naţional de Etică era pe data de 15 iunie.

Fostul ministru şi-a susţinut puctul de vedere în faţa membrilor Consiliul de Etică pe 18 iulie, iar acum comisia trebuie să decidă dacă fostul ministru al Educaţiei a plagiat sau nu în lucrarea sa.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22