Consiliul National de Etica: Laura Codruta Kovesi nu a plagiat in teza de doctorat

Fara Autor | 02.08.2012

Pe aceeași temă

Consiliul National de Etica (CNE) a decis, in sedinta de joi, ca procurorul general Codruta Kovesi nu a plagiat in teza de doctorat, hotararea fiind luata in baza evaluarii realizate saptamana trecuta de expertii tehnici ai CNE, au declarat, pentru Mediafax, reprezentantii Consiliului. CNE este organismul aflat in subordinea Ministerului Educatiei, care a decis si in cazul premierului Victor Ponta ca nu avem de-a face cu un plagiat.


In sedinta a fost asigurat cvorumul necesar, iar decizia a fost luata cu unanimitate de voturi, au mai spus sursele citate.

Potrivit reprezentantilor CNE, expertii au luat relativ usor aceasta decizie, intrucat documentele prezentate erau foarte clare care in sensul ca teza de doctorat nu contine elemente de plagiat, relateaza Hotnews.ro.


"Probe convingatoare si suficiente"
Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica (ANCS), institutie pe langa care functioneaza CNE, precizase anterior, pe 27 iulie, cand Codruta Kovesi a fost audiata, ca procurorul general a adus la Consiliu probe suficiente si convingatoare pentru a nu fi nevoie sa i se solicite documente suplimentare.


Procurorul general a spus pe 27 iulie ca a trimis la CNE punctul sau de vedere in acest caz, dar a atasat si probe din care rezulta clar ca nu poate fi vorba de plagiat in lucrarea sa de doctorat.

"Am publicat inainte de a fi procuror general sub numele de Lascu pentru ca eram necasatorita. Toate articolele pe care le-am publicat pe acest segment de activitate (combaterea crimei organizate-n.r.) si care apar in teza de doctorat sunt publicate in revista Dreptul, care nu este pe internet tocmai pentru a proteja drepturile de autor. O mare parte dintre paragrafele despre care se sustine ca le-am palgiat de la persoane care le-au scris in 2008-2009 sunt paragrafe pe care eu le-am publicat inca din anul 2002. Persoanele despre care se spune ca le-am plagiat si am copiat din cartea lor m-au citat pe mine in cartea lor cu aceste articole aparute anterior", a sustinut procurorul general.

Probele luate in discutie de expertii CNE demonstreaza ca paragrafele incriminate ca fiind elemente de plagiat, aparute in carti din 2008, au fost publicate de Codruta Kovesi cu sase ani mai devreme, in revista de specialitate Dreptul. Ulterior, Kovesi a consemnat respectivele paragrafe in lucrarea ei de doctorat.



De pilda, la pagina 66 a lucrarii de doctorat apare paragraful "Livrarile supravegheate sunt efectuate pentru a se descoperi intreaga retea de traficanti de droguri, incepand de la cultivator, producator, si pana la distribuitor, cumparator si consumator". Kovesi a demonstrat ca acest paragraf ii apartine, fiind publicat in articolul "Dispozitii procedurale prevazute in Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri. Livrarile supravegheate", publicat in revista Dreptul ANUL XIII; Seria a III-a; nr. 11/2002, ISSN 1018-04-35, la pagina 196. (in anexa nr. 2 prezint copia articolului publicat). Ca atare, a afirmat procurorul general, nu este reala sustinerea privind copierea din lucrarea "Metodologia investigarii traficului si consumului ilicit de droguri", publicata in Annales Universitatis Apulensis, Series jurisprudentia nr.11, intrucat a fost publicata in 2008, la sase ani dupa aparitia lucrarilor sale.


Acuzatiile i-au fost aduse de Mugur Ciuvica
In 18 mai, Grupul de Investigatii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvica, a sustinut ca lucrarea de doctorat a procurorului general Codruta Kovesi este un plagiat.

GIP a publicat mai multe pasaje din lucrari de specialitate care s-ar regasi, fara citarea sursei, in lucrarea de doctorat a Codrutei Kovesi, care si-a obtinut doctoratul in decembrie 2011, la Universitatea de Vest din Timisoara. Textele invocate de GIP ar fi fost publicate in 2006, 2007.

Kovesi si-a inceput lucrarea de doctorat in 2004, ea fiind numita procuror general al Romaniei la sfarsitul lunii septembrie 2006.



Codruta Kovesi sustine ca, inainte de a fi numita procuror general, a publicat articole in revista de specialitate Dreptul pe care, ulterior, le-a consemnat in lucrarea ei de doctorat.

Procurorul general a respins acuzatiile GIP potrivit carora lucrarea sa de doctorat ar fi un plagiat si a solicitat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) sa-i apere reputatia in acest caz, intrucat teza nu cuprinde insusirea vreunei metodologii stiintifice a unui alt autor, ci face trimitere la toti autorii si lucrarile citate, relateaza Hotnews.ro.

"Teza de doctorat “Combaterea crimei organizate prin dispozitii de drept penal” face trimitere la toti autorii si lucrarile citate, iar caracterul de noutate si valoarea stiintifica a lucrarii au fost constatate de catre comisia de doctorat din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara. Conform metodologiei, lucrarea a fost postata pe site-ul institutiei organizatoare, iar sustinerea lucrarii a fost publica", informa, printr-un comunicat din 18 mai, procurorul general Laura Codruta Kovesi.



Ca orice teza de doctorat, explica procurorul general Kovesi, lucrarea contine stadiul cercetarilor in domeniu pana in momentul inceperii cercetarii stiintifice propriu-zise si pe tot timpul cercetarii stiintifice, iar lucrarile studiate sunt citate ca bibliografie, fara o trimitere expresa. Stadiul cercetarii in domeniu nu se mentioneaza in totalitate ca un citat, iar ghilimelele se folosesc numai in cazul definitiilor ce apartin in exclusivitate unui anumit autor, noteaza sursa citata.

Teza cuprinde un numar de 444 pagini, iar pasajele la care se refera articolul acuzator reprezinta aspecte de generalitate, nu de continut.



"Volumul de informatie pe care il cuprinde teza poate duce la aparitia unor erori materiale de dactilografiere privind numele autorilor. Totodata, unele fragmente presupus a fi citate fara indicarea sursei se regasesc in numeroasele articole privind combaterea criminalitatii organizate la care am fost autor sau coautor si care au fost publicate anterior anului 2005, indicate in CV-ul Codrutei Kovesi publicat de sase ani pe site-ul Ministerului Public. Unele dintre aceste articole sunt citate, la randul lor, in lucrarile la care face referire articolul", preciza sursa citata.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22