Pe aceeași temă
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii se reuneste pe data de 4 ianuarie pentru a-si alege noul presedinte si noul vicepresedinte, care vor conduce Consiliul in anul 2013, anunta Agerpres. Mandatul actualei conduceri CSM - Alina Ghica, presedinte, si Oana Schmidt-Haineala, vicepresedinte - expira pe 6 ianuarie. Pana in prezent, nimeni nu si-a anuntat oficial candidatura pentru cele doua posturi de conducere din CSM, insa membrii Consiliului isi pot depune candidaturile chiar si in timpul sedintei.
Potrivit site-ului CSM, pe ordinea de zi a sedintei plenului din 4 ianuarie se afla atat alegerea noii conduceri, cat si prezentarea raportului de activitate al Consiliului Superior al Magistraturii pe anul 2012.
CSM are in componenta sa 19 membri: noua judecatori si cinci procurori alesi de magistrati in adunarile generale ale instantelor si parchetelor si validati de Senat, doi reprezentanti ai societatii civile alesi de Senat si trei membri de drept - ministrul Justitiei, presedintele ICCJ si procurorul general al Romaniei. Mandatul membrilor alesi este de sase ani, fara posibilitatea reinvestirii.
Potrivit Constitutiei si Legii 317/2004 privind CSM, Consiliul este condus de un presedinte, ajutat de un vicepresedinte, care fac parte din sectii diferite, pentru un mandat de un an, care nu poate fi reinnoit.
Presedintele si vicepresedintele CSM sunt alesi dintre cei 14 membri alesi, avand dreptul sa candideze doar cei noua judecatori si cinci procurori alesi in adunarile generale ale instantelor si parchetelor. Nu pot candida la functiile de presedinte si vicepresedinte membrii de drept ai CSM: presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, procurorul general al Romaniei, ministrul Justitiei si reprezentantii societatii civile.
Conducerea CSM este aleasa prin votul membrilor plenului iar daca presedintele este judecator, vicepresedintele trebuie sa fie procuror si invers.
Cei care vor candida pentru sefia CSM trebuie sa pregateasca un proiect managerial pentru a-si convinge colegii cu privire la viziunea pe care o au in legatura cu gestionarea competentelor Consiliului si rezolvarea aspectelor legate de resursele umane din sistemul judiciar si proiectele aflate in derulare.
Mandatul actualului CSM a inceput in ianuarie 2011, primul presedinte fiind ales judecatorul Horatius Dumbrava iar vicepresedinte, procurorul George Balan, care in urma cu o luna si jumatate si-a inaintat demisia din magistratura, el fiind vizat intr-o ancheta a DNA.
In timpul anului curent componenta CSM s-a schimbat deoarece mandatul unora dintre membri s-a incheiat, fiind inlocuiti cu cei care au castigat alegerile pentru respectivele locuri, iar altii au demisionat. Printre cei care au demisionat din CSM s-a aflat si actualul ministru al Justitiei, Mona Pivniceru, in prezent membru de drept al Consiliului, si Georgiana Iorgulescu, reprezentantul societatii civile.
Alina Ghica: Independenta justitiei a atirnat de un fir foarte subtire
Preşedintele CSM, Alina Ghica, spune că una din cele mai importante realizări a anului 2012 este reorganizarea Inspecţiei Judiciare ca instituţie autonomă. ”Avem o inspecţie care la momentul acesta funcţionează bine pentru că are un management bun şi o organizare bună”, a declarat Alina Ghica, potrivit Gandul.
Alina Ghica spune că anul 2012 a arătat că independenţa justiţiei s-a aflat ”pe un fir foarte foarte subţire”.
”Prin acţiunile noastre şi luările noastre de poziţie am arătat că Justiţia este o putere în stat şi că aşa trebuie să fie. Altfel ne putem trezi că avem soluţii în instanţe care vin din alte părţi decât din sălile de judecată”, a declarat Alina Ghica, potrivit Gandul.
”Este strict atributul ministrul ca să meargă înainte cu procedura”
Despre numirile la DNA şi Parchetul General transmise către preşedinţie de cătra ministrul Justiţiei în ciuda faptului că secţia de procurori a CSM a emis un aviz negativ, Alina Ghica a explicat că este o etapă procedurală.
”Este o etapă normală. Cred însă că interviul din cadrul secţiei de procurori a CSM a fost relevant. Acest interviu a fost transpus într-o hotărâre a secţiei în care s-a explicat de ce avizul a fost negativ. Este strict atributul ministrul ca să meargă înainte cu procedura. Preşedintele pe baza hotărârii secţiei şi a propunerii ministrului va decide în final”, a explicat Alina Ghica.
”Procurorul general şi şeful DNA să fie propunşi de CSM”
Una din controversele din sistemul judiciar este legată de cine să numească şeful DNA şi procurorul general. Acum procedura aplicată a fost ca ministrul Justiţiei să selecteze şi să propună, CSM să emită un aviz consultativ, iar preşedintele să semneze sau nu decretele de numire. Opţiunea oficiala a CSM este ca procurorul general şi şeful DNA să fie selectaţi şi propuşi de către CSM, iar preşedintele doar să semneze decretele de numire.
”Ca magistrat cred că prin simetrie cu preşedintele ICCJ şi a preşedinţilor de secţie din cadrul ICCJ şi procurorul general şi procurorul şef al DNA trebuie să fie numiţi la propunerea CSM. Aici însă se impune modificarea legislativă. Plenul CSM a adoptat o hotărâre care spune exact asta că procurorul general şi şeful DNA să fie numiţi la propunerea CSM”, a mai declarat Alina Ghica, potrivit Gandul.