Consolidarea RELATIILOR ECONOMICE dintre România și NORVEGIA a constituit subiectul discutiilor dintre ministrul de externe al Romaniei, Titus Corlățean, si omologul sau NORVEGIAN Borge Brende

P.c. | 25.05.2014

Pe aceeași temă

Ministrul roman al Afacerilor Externe,  Titus Corlățean, a discutat, duminică, împreună cu omologul său norvegian, Borge Brende, despre relațiile "excelente" dintre cele două state și despre o cooperare economică mai puternică, relateaza Agerpres.

 

"Am avut o discuție foarte bună despre relațiile excelente și cooperarea dintre cele două state, nivelul foarte bun de cooperare politică. Lucrăm împreună ca bun aliați în NATO și suntem interesați să susținem o cooperare economică și mai puternică. Anul trecut am atins un nivel bun al schimburilor comerciale, în valoare de aproape 750 milioane dolari, o creștere de 40% față de anul precedent", a spus Corlățean, într-o conferință de presă comună cu Brende.

 

La rândul său, și diplomatul norvegian s-a pronunțat pentru o întărire a relațiilor comerciale dintre cele două state. "După cum știți, Norvegia nu este membru UE, dar suntem parte a Pieței Unice prin Spațiul Economic European și România, în ceea ce privește granturile Spațiului Economic European, este al doilea partener al nostru", a spus Brende. El a arătat că în ultimii 5 ani sumele obținute prin aceste granturi au fost alocate pentru programe care vizează, printre altele, statul de drept, întărirea sectorului judiciar, dar și în domeniul protecției mediului, energiei.

 

Un alt subiect abordat în cadrul discuțiilor a fost cel referitor la situația din Ucraina. Ministrul român de Externe a subliniat importanța alegerilor prezidențiale din Ucraina."Dorim să existe niște rezultate transparente, democratice, cu legitimitate, care vor permite Ucrainei să-și continue drumul european", a spus Corlățean.

 

La rândul său, oficialul norvegian a vorbit despre necesitatea ca Ucraina să aibă un lider validat de alegeri. "Pentru Ucraina este important să aibă un lider cu un mandat clar de la populație să înceapă reformele necesare, lupta împotriva corupției (...) și să găsească o ieșire din situația în care să găsește partea estică a Ucrainei", a spus Brende.

 

Cei doi diplomați au discutat și despre Republica Moldova, urmând a continua această discuție la cină, alături de subiectul legat de situația din Orientul Mijlociu. În altă ordine de idei, ministrul norvegian de Externe, Borge Brende, a precizat că a mai fost în România în calitate de ministru al Mediului, ocazie cu care a vizitat Delta Dunării.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22