Constantin Grajdan: Prejudiciul ISC in dosarul Trofeul Calitatii e zero, la fel ca efectul actiunii mele

Fara Autor | 29.05.2012

Pe aceeași temă

 

Fostul sef al Inspectoratului de Stat in Constructii, Constantin Adrian Balaban Grajdan, a declarat ca nu exista prejudiciu al institutiei in dosarul "Trofeul Calitatii", in care e implicat Adrian Nastase si ca retragerea acesteia din proces nu il putea salva pe fostul premier.
 
"S-au elaborat o serie de puncte de vedere de catre directiile interne, care au evidentiat ca nu exista prejudiciu, motiv pentru care, la 20 august 2008, directorul general Ioan Sorin Malinescu a comunicat DNA urmatoarele, citez din document: 'La aceasta data, ISC nu detine informatii privind determinarea certa a vreunei pagube sau existenta vreunui prejudiciu cauzat de catre persoanele mentionate in adresa dvs (...) 
 
De asemenea, in situatia in care DNA constata existenta unor pagube in dauna ISC, va rugam sa ne comunicati intinderea acestora, cu referire la situatiile generatoare, eventual o copie a actului de sesizare a instantei de judecata, in vederea formularii unei cereri de constituire ca parte civila, potrivit art. 15, alin (2) din Codul de procedura penala", a declarat Grajdan, citat de Ziare.com.
 
Grajdan sustine si ca ISC nu a fost, in realitate, parte civila in proces.
 
"Chiar din formularea adresei se poate observa ca ISC nu s-a constituit niciodata parte civila cu adevarat, ci doar a achiesat la raportul de constatare al DNA, chestiune pe care juristii o vor transa pe viitor", mai spune Grajdan.
 
El il acuza pe fostul director ISC, reincadrat dupa schimbare pe alta functie in institutie, Ioan Malinescu, de faptul ca "a semnat ce i s-a cerut" cand a constituit Inspectoratul parte civila in proces.
 
"Malinescu mi-a replicat ca a facut ceea ce i s-a cerut si ca nu a avut incotro", a mai declarat Grajdan.
 
El spune si ca a fost supus unor presiuni din partea DNA in legatura cu dosarul ce-l implica pe Adrian Nastase.
 
"Am fost intrebat de doamna procuror Mihaela Moraru Iorga daca 'pot sa duc ce mi-am asumat' si mi-a exemplificat cu un personaj de care nu am auzit din dosarul Mantog, care a platit la final mai mult decat inculpatul principal", a mai precizat fostul sef ISC.
 
Grajdan considera ca retragerea ISC din procesul lui Nastase a fost un lucru corect si ca nu a avut niciun efect pe latura penala.
 
"Nu ma simt un tap ispasitor, poate doar o victima colaterala a unor orgolii exacerbate. Asa cum am declarat si in fata procurorilor, am ferma convingere ca am procedat corect, in sensul ca era obligatia mea morala sa indrept o eroare, realizata prin omisiune in 2008. Asa cum in dosarul Trofeul Calitatii prejudiciul ISC este zero, conform expertizei, tot asa si efectul actiunii mele pe latura penala in acest dosar este zero", a conchis Grajdan.
 
Inspectoratul de Stat in constructii a revenit, luni, ca pare civila in procesul "Trofeul Calitatii", in care fostul premier PSD Adrian Nastase a fost condamnat, in prima instanta, la 2 ani de inchisoare cu executare, dupa ce fostul sef al ISC, Constantin Grajdan, trimisese o adresa prin care retragerea ISC ca parte civila din proces. Premierul Victor Ponta l-a demis pe Grajdan din functia de sef al ISC, pentru ca nu i-a raportat intai premierului aceasta actiune.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22