Constantin Ostaficiuc, fost preşedinte al CJ Timiş, condamnat pentru abuz în serviciu

E.b. | 04.01.2018

Curtea de Apel Timişoara (CAT) l-a condamnat pe Constantin Ostaficiuc, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în formă continuată.

Pe aceeași temă

 

 

Este vorba despre dosarul finanţării ilegale a Clubului de Fotbal Poli Timişoara, când acesta era condus de Marian Iancu.

 

Tribunalul Timiş l-a condamnat în urmă cu un an la patru ani şi şase luni cu executare, în acelaşi dosar.

 

''CAT desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând cauza (...) condamnă inculpatul Ostaficiuc Constantin pentru infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, la pedeapsa de trei ani închisoare (...) Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de trei ani (...)'', arată hotărârea publicată joi pe site-ul CAT, conform Agerpres.

Hotărârea CAT este definitivă.

 

Au mai fost condamnaţi la pedepse de trei ani de închisoare cu suspendare, în acelaşi dosar, Petrişor Nădăştean, secretar al CJ Timiş la data săvârşirii faptelor, Răzvan Hrenoschi şi Dan Cionvică, directori de servicii în cadrul CJ Timiş la aceeaşi dată, Gheorghe Chivorchian, fost preşedinte al al echipei de fotbal Poli Timişoara, Ioan Negrei şi Ioan Liviu Roşca, ce aveau funcţii de conducere la Politehnica Timişoara.

 

În acelaşi dosar, Petru Borza şi Octavia Pepa au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu suspendare, iar Mircea Mihuţ a primit doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare.

 

Instanţa a mai obligat în solidar inculpaţii la plata unor sume diferite pentru recuperarea prejudiciului datorat părţii civile, CJ Timiş.

 

Constantin Ostaficiuc a fost trimis în judecată în 2015 de către procurorii DNA Timişoara, împreună cu fostul preşedinte al Clubului Poli Timişoara, Gheorghe Chivorchian, şeful Direcţiei Cultură a CJ Timiş, Răzvan Hrenoschi, secretarul administraţiei judeţene din mandatul lui Ostaficiuc, Petrişor Nădăştean, şi alţi angajaţi ai CJ Timiş (Mihuţ Mircea Marian, Ciovică Dan Sabin, Borza Petru, Pepa Daniela Octavia, Negrei Ioan, Roşca Liviu Ioan).

 

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2008, angajaţi din cadrul CJ Timiş, cu ştiinţă, au întreprins demersurile necesare pentru alocarea unor sume de bani în vederea susţinerii echipei de fotbal ce aparţinea S.C. Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest S.A.

 

''Concret, aceştia au avizat, cu încălcarea dispoziţiilor legale, o hotărâre a Consiliului Judeţean Timiş şi au semnat un protocol de colaborare pentru realizarea unui proiect de ridicare a nivelului performanţei sportive şi asigurarea condiţiilor de accedere şi participare a echipei la competiţiile de club UEFA. În baza acestor documente, cu încălcarea dispoziţiilor legale, au fost acordate societăţii comerciale mai sus menţionate, care, la acel moment, înregistra restanţe la plata obligaţiilor către bugetul de stat şi către finanţatorul Consiliul Judeţean Timiş, mai multe sume de bani totalizând peste 1.000.000 euro, sumă ce constituie prejudiciu adus bugetului Consiliului Judeţean Timiş'', susţin procurorii.

 

În realitate, banii au fost utilizaţi de către firma respectivă în alte scopuri, respectiv pentru plata datoriilor şi penalităţilor anterioare aferente acestor datorii rezultate din contractele de închiriere şi întreţinere a stadionului "Dan Păltinişanu", aflat în proprietatea Consiliului Judeţean Timiş şi închiriat echipei de fotbal, precum şi pentru plata datoriilor fiscale stabilite în sarcina clubului de fotbal rezultate din executări silite efectuate de organele fiscale ale Ministerului Finanţelor Publice etc, au mai constatat procurorii.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22