Pe aceeași temă
Orban a spus că toți cei care nu au nicio legătură cu diplomația trebuie rechemați în țară.
De asemenea, Orban a mai cerut oprirea tuturor ”simulacrelor” de concursuri demarate la finalul mandatului.
"Va cer sa opriti toate simulacrele de concursuri la care s-a dat drumul pe ultima suta de metri de fostul guvern. De asemenea, ministrul de Externe va rog sa analizati modul in care au fost facute numirile pe pozitiile diplomatice de consul, consul general, sa verificati daca au fost respectate conditiile generale si sa ii rechemati pe cei care nu au avut nicio legatura cu diplomatia si masurile pe care trebuie sa le exercite personalul diplomatic", a declarat premierul Ludovic Orban, la inceputul sedintei de guvern, la care a participat si presedintele Klaus Iohannis.
Ludovic Orban a spus că vrea să facă „febră musculară” de la semnat demiteri ale celor care nu au ce căuta pe funcţii-cheie ale statului.
„Păstraţi doar oamenii competenţi, dedicaţi servirii interesului public. Cine e leneş, cine s-a obişnuit să-şi ia leafa fără să facă nimic, să plece. Mai devreme sau mai târziu va pleca. Opriţi toate simulacrele de concursuri! Domnule ministru de Externe, să verificaţi cum au fost făcute numirile de consuli. Să-i rechemaţi pe cei care au fost trimişi neconform”, a declarat Ludovic Orban în prima şedinţă de Guvern.
Şeful Guvernului a subliniat că vrea să demită toate persoanele care au fost numite în baza relaţiilor, nu a profesionalismului lor.
„Aştept să fac febră musculară de la semnare de decizii de demitere a a secretarilor de stat care nu-şi fac treaba. Gata cu pilăraia, cu nepotismul. Am semnat ieri nişte decizii de demitere ale băiatului lui, ale băiatului lui...”, a completat Orban.
***
Guvernul Dăncilă a operat mutări scandaloase în diplomaţie pe ultima sută de metri, chiar şi din postura de interimar, după ce a pierdut susţinerea parlamentară. Posturi de consuli generali şi consuli economici au fost transformate în sinecuri pentru clientela de partid, în dispreţul profesioniştilor din MAE. Tabloul imposturii diplomatice putea avea tuşe chiar şi mai groase, însă alte numiri au fost blocate din calcule strict electorale.
După ce guvernul Dăncilă a căzut în parlament, fostul jurnalist Nelu Barbu, purtător de cuvânt al premierului, care s-a remarcat prin consecvența cu care îi aducea lui Dăncilă paharul cu apă la ședința de guvern și ochelarii la interpelările din parlament, a fost numit consul general al României la Shanghai.
Absolvent al unei obscure facultăți de Drept din Târgoviște, Nelu Barbu a fost numit anul trecut, pe 5 februarie, consilier de stat în aparatul de lucru al premierului, devenind purtător de cuvânt al guvernului Dăncilă.
Înainte el a fost, în 2017, consilier al ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, în guvernul Grindeanu.
Înainte de a accede în guvernele PSD, Barbu a fost jurnalist în cadrul trustului Mediafax Group, la Gândul.info, apoi realizator de programe radio și editor voce la Realitatea TV, apoi a prezentat vremea la Antena 3, unde a fost și editor de voce, pentru ca în final să fie prezentator la B1TV.
Deputatul PSD Andreea Cosma, fiica baronului de Prahova Mircea Cosma, a fost în cărţi pentru consulatul din Salonic, însă Viorica Dăncilă a refuzat mutarea pe motiv că ar avea de pierdut electoral.
Pe lista pilelor PSD convertite brusc la diplomație se mai află Iulia Adina Schnecker, soţia lui Niels Schnecker, numită la Madrid, acolo unde soţul său are afaceri. Seară de seară, din Spania, Niels Schnecker intră în direct prin telefon la România TV şi la Antena 3 pentru a comenta pe orice subiect: politică, afaceri, crime.
De asemenea, Cezara Simona Steriu, fosta soţie a deputatului Valeriu Steriu, purtătorul de cuvânt al PSD, a fost reconfirmată în funcţia de ministru consilier în Los Angeles, Statele Unite.
Toate numirile de consuli se fac doar prin Hotărâre de Guvern (HG), fără ca şeful statului, titularul politicii externe, să poată interveni, ca în cazul ambasadorilor.