Pe aceeași temă
Adevarul anunta ca judecătorul Lucian Netejoru, seful Inspecţiei Judiciare (IJ) din CSM a sesizat Secţia pentru Judecători in privinta unei presupuse abateri disciplinare în cazul judecătoarei Camelia Bogdan, pornind de la ancheta lui Ciuvica. Camelia Bogdan arata insa ca acest caz nu este de competenta IJ şi CSM, bazandu-se pe un raport al ANI.
Conform sursei citate, ANI arata intr-un raport din 11 mai 2016 ca CSM si IJ nu pot stabili dacă un magistrat se află sau nu în incompatibilitate, acesta fiind rolul exclusiv al ANI. Raportul arata ca CSM si IJ sunt sesizate de ANI doar dupa ce aceasta institutie constata eventuala stare de incompatibilitate a unui magistrat, ele neavand dreptul de a decide in aceste cazuri.
Acest caz a mai aparut in spatiul public, in luna februarie, cand judecatoarea Camelia Bogdan cerea CSM sa-i apere reputatia in fata atacurilor venite din partea invitatilor postului Antena 3. CSM a respins insa la sfarsitul lunii martie solicitarea de aparare a reputatiei profesionale depusa de Camelia Bogdan. Aceasta le ceruse membrilor CSM Marius Tudose, Alexandru Şerban, Adrian Bordea, Norel Popescu, Corina Dumitrescu si Monalisa Neagoe, să se abţină la judecarea cererii sale de apărare a reputaţiei profesionale, deoarece acestia s-ar afla în incompatibilitate şi nu ar putea fi obiectivi, a transmis atunci Agerpres.
Camelia Bogdan arata acum cateva saptamani intr-un document citat de HotNews.ro ca "invitati permanenti ai postului Antena 3, precum Mugur Ciuvica, ori persoane invitate constant precum Lucia Hossu Longin, au proferat acuzatii grave la adresa mea, calificandu-ma drept o judecatoare corupta"
Camelia Bogdan arata ca a predat ca lector cursuri pentru functionarii APIA si sustine ca a cerut ANI verificarea vreunei potentiale incompatibilitati intre calitatea de magistrat si calitatea de lector, ANI comunicand ca aceasta participare "nu este de natura sa genereze situatie de incompatibilitate".
Antena 3 in schimb a vorbit de mai multe ori despre un presupus conflict de interese in care s-ar fi aflat judecatoarea Camelia Bogdan, sustinand ca ea nu putea judeca dosarul lui Voiculescu (in care Ministerul Agriculturii era parte) si sa predea unor angajati APIA in acelasi timp.
Judecatoare afirma in solicitarea trimisa CSM ca este "supusa de catre postul de televiziune Antena 3, de catre ziarul Jurnalul National si de catre portalul Lumea Justitiei unui adevarat linsaj mediatic, linsaj ce aminteste de campaniile duse de presa subordonata regimurilor totalitare. S-a ajuns atat de departe, incat la condamnarea la pedeapsa inchisorii a inculpatului Alexandru Visinescu pentru crime impotriva umanitatii, portalul Lumea Justitiei a afirmat ca aceasta reprezinta un avertisment pentru ,,executantii de azi”."