Pe aceeași temă
Circulară a MJ dată vineri în sprijinul lui Mazăre. Avocații săi invocă aceleași argumente luni
Ministerul Justiției a trimis, vineri, o circulară către toate instanțele și parchetele din țară în care atrage atenția că o persoană care a fost extrădată nu poate fi cercetată penal, urmărită sau deținută și pentru alte fapte anterioare transferării sale în țară deoarece încălcarea așa numitei ”reguli a specialității” ar putea afecta cooperarea României cu alte state, scrie G4Media.ro. Ministerul Justiției susține că încălcarea acestui principiu ar afecta cooperarea României cu alte state.
Exact argumentele Ministerului Justiției condus de Ana Birchall au fost invocate luni, la Curtea Supremă, de avocații lui Radu Mazăre în dosarul construirii cartierului social din Constanța.
***
Luni, la termenul de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), din procesul construirii cartierului social Henri Coandă, unul dintre avocații lui Radu Mazăre a cerut emiterea unei adrese către Ministerul Justiției pentru a comunica toate documentele care au stat la baza extrădării fostului edil.
În urma cererii sale, procesul fostului edit a fost amânat până pe 17 septembrie.
„Vrem să dovedim că domnul Radu Mazăre nu poate fi judecat pentru o altă faptă anterioară extrădării daca nu a fost menționată în cererea de extrădare.” a explicat apărătorul în sală de judecată.
Pe această chichiță procedurală, apărătorii fostului edil cer încetarea procesului împotriva lui Mazăre.
„Ne-ar interesa hotararea judecatoreasca a autoritatilor din Madagascar sau actul juridic prin care s-a aprobat extradarea. Vrem sa dovedim ca domnul Radu Mazare nu poate fi judecat pentru o alta fapta anterioara extradarii daca nu a fost mentionata in cererea de extradare. Vrem disjungerea cauzei fata de Radu Mazare si incetarea procesului penal pentru ca lipseste autorizarea extradarii si in aceasta cauza", au solicitat avocatii.
***
Radu Mazare a fost extradat din Madagascar in baza mandatelor de arestare internationale emise in dosarele „Retrocedarilor de pe litoral” - condamanat definitiv la 9 ani de inchisoare si „Polaris” - condamnat in faza de fond la 9 ani si 10 luni de inchisoare.
Prezent in sala de judecata, Radu Mazare a declarat din boxa arestatilor ca este de acord cu pledoariile avocatului sau.
Procurorul DNA a explicat ca intr-adevar, procedura de extradare este pentru alta cauza, dar procedura de extradare practic s-a realizat, „apreciez ca cererea de probatorii nu se justifica si nici disjungerea si nici incetarea procesului penal”.
Inalta Curte a explicat ca după ce vor primi datele de la Ministerul Justitiei se va pronunta pe celelalte solicitări, „sa vedem daca se impune disjungerea si incetarea procesului penal".
Procesul continua luni cu audierile a trei martori. Radu Mazare i-a anuntat pe magistrati ca vrea sa participe la audieri si ca o sa dea o declaratie in acest caz la urmatorul termen.
*****
În dosarul construirii cartierului social Henri Coandă, fostul primar și fratele sau, Alexandru Mazăre au fost achitați în primă instanță în iunie 2018 de Înalta Curte. De asemenea și omul de afaceri Avraham Morgerstern a fost achitate în aceleași dosar.
Procurorii DNA au declarat apel, iar cazul se afla pe rolul completului de 5 judecatori de la Inalta Curte.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, Radu Mazare, in calitate de primar al municipiului Constanta, a lansat, la inceputul anului 2011, programul de construire a unor locuinte modulare grupate in Campusul Social "Henri Coanda", aprobat prin hotarare a Consiliului Local Constanta. In acest context, Avraham Morgenstern i-ar fi dat lui Radu Mazare 175.000 de euro, pentru ca acesta sa-i faciliteze castigarea licitatiei pentru contractul de construire a campusului social, in valoare de 40.964.030 lei fara TVA (circa 10 milioane de euro).
Anchetatorii sustin ca din cei 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferati in contul personal al lui Radu Mazare si 80.000 de euro in contul pus la dispozitie de fratele acestuia, senatorul Alexandru Mazare, ambele fiind deschise la o banca din Israel.
"Banii, primiti in mai multe transe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi apartinand unor societati off shore, conturi deschise la banci din strainatate", au scris procurorii in actul de sesizare a instantei.