Contractele de la Primaria Bacau - peste 30 de milioane de euro dirijate in 3 ani catre firme clientelare

Mariana Bechir | 19.02.2015

Pe aceeași temă

 

Peste 80% din lucrările publice în valoare de 40 de milioane de euro contractate în ultimii 3 ani de Primăria Bacău au ajuns la firme ale unor politicieni sau apropiați ai edilului. Aproximativ 24 de milioane de lei au fost câștigate de o asociere controlată de un om de afaceri care-i plătea mită regulat primarului Romeo Stavarache; peste 4 milioane de lei, de societatea unui liberal subordonat politic edilului; 7 milioane, de o asociere care cuprindea și o firmă în insolvență; iar 3 milioane de lei, de o companie unde este directorsoțul șefei direcției de achiziții din Primărie, iar 2 milioane – de companiafirma unde este asociat un deputat PSD.

 

Anul 2012 – Consilieri locali și subordonați ai lui Stavarache, în afaceri cu Primăria Bacău

În anul 2012, Primăria Municipiului Bacău a licitat lucrări în valoare de peste de milioane de lei, fără TVA. Este vorba doar de licitații care apar în SEAP. Majoritatea contractelor au fost câștigate de firme apropiate direct sau indirect instituției și lui Stavarache. Printre fericiții oameni de afaceri care au primit o bucată din finanțele Bacăului se numără inclusiv firmele unor aleși locali sau angajați ai primăriei.

 

1.Modernizare Calea Moinești

Proiectul a fost unul pe bani europeni, depus pe Axa prioritară 1 “Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor”, subdomeniul “Poli urbani de creștere”, Domeniul de intervenție 1.1 “Planuri integrate de dezvoltare urbană”.

Obiectul investiției: lărgirea la 4 benzi de circulație (câte 2 pe sens), a pasajului Mărgineni, Căii Moinești, podului peste Trebeș, amenajarea sens giratoriului de la intersecția străzii Miorița cu Energiei și Calea Moinești.

Contractul de finanțare, în valoarea totală de 38.970.476 lei, cu TVA, a fost semnat pe 26 aprilie 2012.

Cel de executare a lucrărilor a fost acordat pe 27 noiembrie, prin licitație deschisă la care au fost depuse trei oferte, dintre care doar una admisibilă. Lucrările au fost estimate la 25.872.831 lei și adjudecate cu 24.092.387 lei (fără TVA), de asocierea Conextrust SA – Constructii Feroviare Drumuri si Poduri SRL – Amicii SA – Servrut Construct SRL.

 

Acționarul majoritar și administratorul de la Conextrust și Amicii, Viorel Rusu, a fost prieten al lui Stavarache până în 2013, când l-a turnat la DNA și a declanșat cercetarea ce avea să ducă la arestarea temporară a edilului.

Nu se știe dacă Rusu a fost prins de procurori într-un alt caz, și l-a livrat pe primar ca să scape mai ușor, sau pur și simplu se săturase de plățile pe care trebuia să le facă regulat în conturile intermediarilor folosiți de acesta.

Cert este că Rusu a povestit la DNA cum a plătit un comision de 10% din valoarea blocului de 10 etaje construit pe banii primăriei pentru medicii Spitalului Municipal. În 2010 și 2011, Rusu ar fi sponsorizat cu câte 30.000 de lei pe lună firma care difuza “Ziarul de Bacău”, publicație ce-i aparține din 2007 lui Liviu Cenușă, vărul lui Stavarache.

 

În dreapta, îi puteți vedea pe Romeo Stavarache și Viorel Rusu pe vremea când tăiau împreună panglici (Foto: fermapolitica.ro)

 

Într-o stenogramă, Rusu este înregistrat spunându-i partenerului care îl anunță că trebuie să dea un comision de 7% pentru a câștiga o altă licitație, organizată de Compania Regională de Apă Bacău: “Eu cred că asta vine și de la Stavarache, că îl presează (pe șeful de la CRAB – n. Red.) să-și ia... Să adune toți banii acasă”.

 

Serviciile de publicitate pentru acest proiect au fost acordate în același an, dar nu există nicio licitație pe SEAP și nici o copie publică a acestui contract ce s-a încheiat pe 19 iulie 20012.

La semnarea contractului de finanțare a participat și ministrul de atunci al Dezvoltării Regionale și Turismului, liberalul Eduard Hellvig. 

 

2.Reabilitare și modernizare imobil Str. Henri Coandă nr. 9

Contractul pentru reabilitarea blocului de locuine sociale din Henri Coandă nr. 9 a avut o valoare de 3.136.866 lei, cu tot cu TVA și consta în reabilitarea rețelei electrice, a celei sanitare și a celei de încălzire.

 

Firmele câștigătoare au fost: Moldo Energy Construct și Titiconst SRL,  Vamib SRL, Spiricom București și Coloniale SRL.

 

În Moldo Energy Construct a fost asociat, până în iunie 2012, și consilierul județean Claudiu Năstasă (foto), vicepreședinte al CJ, care l-ar fi ajutat pe Stavarache să preia șefia organizației locale a PNL. Năstasă a ieșit din firmă cu 6 luni după publicarea anunțului de intenție al Primăriei Bacău și după un scandal ale cărui ecouri nu se stinseseră încă – în 2011, firma sa primise de la Stavarache un alt contract, în valoare de 308.000 lei, pentru a pune plăci de granit în Piața Centrală.

 

Titiconst, firmă abonată și ea la fondurile din Bacău, a ajuns celebră prin 2008, după ce a construit 11 cabine de toaletă pentru școala din Mărăști, care avea doar 51 de elevi. Prețul: 500.000 de lei, la valoarea de atunci.

 

Coloniale SRL este firma care a asigurat serviciile de publicitate pentru proiectul de reabilitare din Henri Coandă și o are ca acționar pe jurnalista Nicoleta Bichescu. Societatea a avut mai multe contracte, unele pe bani europeni și controversate, cu administrații locale din Moldova.

 

3.Reabilitare și dotare cu echipamente a Centrului social pentru îngrijire persoane vârstnice

Valoarea totală a proiectului a fost de 4.156.649 lei, cea mai mare parte revenind unei firme de partid - Nortek Trust AG SRL, aparținând unui alt tânăr liberal local,  Răzvan Cezar Răduinea. În 2013, acesta devenea și vicepreședinte al PNL Bacău.

Serviciile de audit la  proiect au fost asigurate de Auditeval Consulting SRL, în care Maricel Dascălu, un alt beneficiar al banilor publici derulați prin Primăria Bacău, deține 90% din acțiuni.

Contractul de servicii consultanță management a fost obținut de Consilier Consulting Group SRL Bacău, în care deține 49% din acțiuni Ciprian Octavian Piștea, inspector de specialitate la Serviciul Implementare Proiecte, din cadrul Primăriei Bacău.

Piștea mai deținea atunci și 50% din pachetul de acțiuni de la Rom Info Sondaj (care a realizat mai multe sondaje pentru PNL), iar în anul 2013 a fost numit și în Consiliul de Administrație al Zonei Metropolitane Bacău.

Potrivit documentelor de la registrul Comerțului, inspectorul a intrat în firma Consilier Consulting în anul 2010.

 

Angajat al primăriei Bacău și expert într-un proiect la Constanța

Deși era angajat în Primăria lui Stavarache, Ciprian Octavian Piștea a câștigat anul trecut, în 2014, contractul pentru consultanța în management a proiectului șoselei de coastă Constanța, scos la bătaie de Primăria lui Radu Mazăre. Contractul a fost obținut de asocierea Luca Way București și Rominfo Consultanță & Statistică Bacău.

Prima este o abonată la contractele Primăriei Bacău, dar și a altor instituții, iar în cea de-a doua, Ciprian  Piștea este administrator și acționar unic.

Mai mult, Ciprian Piștea și colegul său Iulian Bulimar, tot inspector de specialitate în Primăria Bacău, aveau calitate de experți în oferta înaintată de Luca Way și Rominfo. Unul dintre contracandidați a atacat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor rezultatul licitației, folosind ca argument și această situație. Comisia de evaluare din Primăria lui Mazăre a cerut și ea o confirmare a Primăriei Bacău referitor la implicarea lui Piștea în această afacere, deoarece caietul de sarcini impunea experților un program de lucru incompatibil cu cel de angajat la aproape 400 de kilometri distanță:  „Activitatea de experţi se va desfăşura în medie 8 h/zi, 4 zile/săptămână. indiferent de numărul de experţi repartizaţi, se va lua în calcul o durată medie de lucru a acestora de 8h/zi, 4 zile/săptămână”.

Administratorul public de la Bacău, Leonard Pădureanu, a trimis la Constanța un document prin care îl recomanda pe Piștea, fără a declara explicit dacă acesta este disponibil sau nu pentru derularea contractului de la Constanța, iar contestația de la CNSC a fost respinsă.

 

4.Reabilitare Pasaj Letea

Proiectul a avut o valoare de 7.265.885 lei, cea mai mare parte revenind constructorilor.

Contractul de lucrări a fost adjudecat de asocierea Instal Design SRL, Societatea de Construcții în Transporturi București și Marste SRL Bacău.

Marste îi aparține lui Titi Cartas, prieten cu Ovidiu Nicolae Popovici, secretar al Municipiului Bacău (din anul 2006). Titi este acum martor în procesul de corupție în care Stavarache figurează cu cinci infracțiuni de luare de mită.

 

În insolvență, câștigă licitația lui Stavarache

 

Vama Racovăț. Foto: Momentul

Contractul pentru Pasajul Letea a fost încheiat pe 28 decembrie 2012, nouă luni după ce Buletinul Procedurilor de Insolvență publicase, în martie 2012, notificarea privind intrarea Instal Design în insolvență. Dosarul fusese deschis în 2011.

 

Din cauza insolvenței, Instal Design SRL Bacău a provocat statului un prejudiciu de câteva sute de mii de euro. În 2010, societatea a obținut de la Direcția Națională a Vămilor  (DNV) două contracte pentru modernizarea a două puncte de trecere a frontierei ce trebuiau pregătite pentru intrarea în Schengen  –  Giurgiulești, județul Galați (753.807 de lei, plus două acte adiționale în valoare totală de 131.567 lei) și vama Racovăț, județul Botoșani (1,36 milioane lei).

Lucrările de la Racovăț au rămas așa cum le-a prins insolvența, iar Vama a pierdut banii, întrucât nu s-a înscris în tabelul creditorilor. Pe 23 februarie anul acesta se va organiza o nouă licitație pentru Racovăț, suma scoasă la concurs pentru finalizarea lucrărilor începute de Instal Design fiind de 859.387 lei.

Firma a fost înființată în 2008 și, potrivit Observatorului de Bacău, o are ca asociat unic pe Diana Alexandru Manolescu (20 de ani la vremea respectivă). În spate ei s-ar afla însă Cornelia Atanasiu, patroana Prem Construct, o altă abonată la contractele cu Primăria Bacău.

 

5.Asistență tehnică pentru managementul proiectului Retehnologizarea sistemului centralizatde termoficare din municipiul Bacău în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană

S-au prezentat la licitație două firme, doar una dintre oferte a fost admisibilă - EPMC Consulting a semnat, pe 7 aprilie 2012, contractul în valoare de 2.298.700 lei, fără TVA. Lucrările fuseseră estimate la 2.996.352 lei.

EPMG Consulting i-a aparținut Sulfinei Barbu și este acum administrată de Cristina Corpodean, soția unui membru PDL clujean – Silviu Corpodean, fost director al Casei de Cultură a Studenților Cluj, în prezent director la UMF Cluj.

Societatea deține în portofoliu mai multe contracte pe bani publici, lucând cu mai multe administrații locale.

 

6.Lucrări suplimentare la obiectivul Furnizare echipamente cu montaj, inlcusiv lucrări de construcții și instalalții pentru modernizarea Teatrului de Vară

Au fost acordate, pe 9 ianuarie 2012, firmelor Nortek Trust AG SRL și  DBTECHNOLIGHT SRL Brașov, pentru 90.084 lei. A fost vorba de cheluieli suplimentare la contractul pe care  firma Nortek, a liberalului Răzvan Cezar Răduinea, îl primise cu un an înainte.

 

7.Reabilitare cazan de apă fierbinte CAF 1 la CET Letea Bacău

Au concurat două companii, câștigătoare fiind Energomontaj SA. Contractul s-a semnat pe 12 ianuarie 2012, cu o valoare de  14.826.109 lei, fără TVA.

Compania, din București, apare în dosarul fostului judecător al CCR Toni Greblă. Mai precis, Lucian Șova și Iulian Iancu l-ar fi rugat pe Horia Hăhăianu, director la Transelectrica, să ceară de la Energomontaj o sponsorizare pentru organizația de Bacău. Energomontaj i-ar fi plătit 10.000 de lei firmei care i-a adus la București pe câțiva suporteri băcăuani ai PSD, pentru a participa la marele miting USL din 17 octombrie, când au fost prezentați candidații la parlamentare ai formațiunii.

 

8.Furnizarea de echipamente de joacă și fitnes pentru parcuri

Licitația a fost câștigată de cele două firme participante: Mondo Holding Concept SRL - 34.650 lei, și DFS Center Grup - 93.376 lei și 101.020 lei. Contractul s-a semnat pe 27 martie 2012. Cele de două firme au derulat nenumărate astfel de afaceri cu administrațiile din toată țara.

Mondo Holding Concept îi aparține lui Răzvan Mihai Burlacu și Rise Project o suspecta că ar gravita în jurul președintelui FRF, Răzvan Burleanu.

 

9. Echipamente medicale pentru obiectivul de investiții Construire Spitalul Municipal Bacău


Valoarea contractului a fost estimată la 9.596.200 lei, cu 1.500 de lei sub suma oferită de RADIUS MEDICAL S.R.L, singura firmă prezentă la licitație și o mai veche parteneră de afaceri a Pirmăriei Bacău.

Radius Medical SRL apare într-un raport al Corpului de control al premierului, cu aparatură vândută Spitalului Bagdasar-Arseni la prețuri de 2,69 ori mai mari decât cele ale furnizorilor externe. Profitul acestei afaceri trimise la DNA a fost de 1.579.512,27 lei (fără TVA). Lucrarea este menționată și în rapoartele anuale ale Curii de Conturi, din cauza prejudiciului adus.

 

10.Pentru obținerea contractului Servicii de realizare studiu și materiale de promovare pentru proiectul “Complexul cultural Sfântul Nicolae, matrice spirituală a Bacăului” s-au prezentat două firme, dar admisibilă a fost doar oferta firmei Strategic Key Solutions – 699.495 lei, firmă înregistrată în Belgia pe 21 mai 2012, cu două luni înainte de publicarea anunțului de intenție privind licitația (pe 19 iulie 2012).

Complexul Cultural Sf.  Nicolae promovat la Transylvania Tourism Fair

 

Suplimentări

În 2012 s-au acordat suplimentări pentru mai multe lucrări din anii anteriori. La obiectivul Reparații capitale Baza sportivă Letea, contractul de 253.561 lei a fost atribuit prin negociere directă firmelor Nataconex și Siracusa Prod Com din Bacău.

Nataconexul încărca astfel contractual obținut în 2011, în valoare de 1,53 de milioane de lei, câștigat pentru că a cerut de la primărie cel mai mic preț ca să renoveze Baza Letea.

Suplimentar a primit bani (99.101 lei) și o altă clientă a bugetului de stat – Romconstructor SA, despre care presa locală spunea că este apropiată lui Sergiu Sechelariu (membru al clanului PSD ce controla județul înaintea “Revoluției portocalii”) și care a construit și mai multe săli din marele proiect al lui Adrian Năstase. Un client preluat de administrația Stavarache.

 

Compania Regională de Apă Bacău

Pentru că am amintit de Compania  Regională de Apă, despre al cărei șef Viorel Rusu spunea că este presat de Stavarache să aducă banii acasă, amintim și contractele date de aceasta în 2012. Pachetul majoritar la CRAB este deținut de Municipiul Bacău.

În 2012, aprope 4 milioane de lei, fără TVA, au fost acordați societății SOMA pentru „Servicii preluare, transport și eliminare finală a nămolului, cu umiditate maximă de 21% substanță uscată, rezultat la Stația de epurare ape uzate a municipiului Bacău“.

 

Soma este proprietatea lui Constantin Șoșu, unul dintre denunțătorii lui Romeo Stavarache. Șoșu a primit de-a lungul timpul mai multe contracte consistente, printre care și salubrizarea Bacăului. În vara anului trecut, el mărturisea la DNA că a încheiat două contracte de sponsorizare (de 30.000 și 40.000 de lei) cu Ligone International SRL Suceava, la cererea lui Stavarache. Ligone îi aparține lui Liviu Goian, vicepreședinte PNL  și om de afaceri, patron de presă, inculpat acum alături de Stavarache și vărul acestuia, Liviu Cenușă, pentru complicitate la luare de mită.

De asemenea, Uni-Recycling a primit 548.093 lei pentru servicii de preluare, transport și eliminare finală a nămolului rezultat după epurarea apei. Firma aparține lui Cornel Varvara, plecat de mai mulți ani în Germania, cu afaceri de profil în mai multe țări europene. A participat, alături de Euro Construct Trading 98 ( a lui Dan Besciu și Sorin Vulpescu, foști parteneri ai lui Dorin Cocoș), în două contracte de peste 20 miloane de euro încheiate cu OMV Petrom pentru procesarea șlamurilor și eliminarea apelor uzate (vezi Rise Project).

 

Anul 2013 – Cade primul pion important din rețeaua Stavarache

2012 este modest, contractele licitate și afișate pe SEAP însumând sub 40 de milioane de lei.

În octombrie 2012, DNA Bacău l-a trimis în judecată pe directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord- Est, Constantin Apostol, unul dintre cei care știau toate secretele de afaceri ale primarului Romeo Stavarache. Omul fără de care acesta nu ar fi putut lua finanțările europene pe care le-a dirijat spre firmele pe care le putea controla și care i-au înapoiat comisioane din contracte.

USL a preluat puterea, dar lucrurile nu se schimbă la DNA. După ce în 2011 se dispusese neînceperea urmăririi penale împotriva sa într-un dosar de fraudă, în 2013 apar informații că procurorii anticorupție au obținut noi date. De asemenea, apar primele denunțuri la adresa primarului și, în cele din urmă, și prima urmărire penală, pentru locuinșa atribuită ilegal unui subordonat, șeful de la fond locativ.  Afacerile primăriei intră în declin.

 

1.Pe 14 iunie 2013. Primacons Group SRL a obținut contractul “Asistență tehnică pentru dirigenție de șantier și coordonare în materie de securitate și sănătate pe durata lucrărilor aferente proiectului Modernizare Calea Moinești”, cu o valoare de  2.739.501 lei.

Compania i-a aparținut până anul trecut soției lui Michael Stanciu, reprezentantul Search Corporation, firmă care a avut contracte de milioane de euro cu CNADNR, consilii județene și primării.  Potrivit Gazetei de Cluj, Dorina Perșa Boc (foto), nepoată a fostului premier Emil Boc, a fost angajată la Primacons Group SRL. 

 

2. EPTISA Romania SRL, subsidiara unei companii spaniole de inginerie și consultanță, câștigă pe 24 aprilie 2013 licitația pentru Asistența tehnică pentru supervizarea lucrărilor proiectului retehnologizarea sistemului de termoficare, cu o valoare de 4.180.400 lei.

Firma are contracte de zeci de miloane de euro cu adminsitrațiile din toată țară.

 

3. Bloc Bac SRL a primit pe 18 martie un contract de 20.000 de lei, pentru aducerea la cotă a plăcilor carosabile și necarosabile la căminele de apă (de la Compania Regională de Apă),, după ce cu un an în urmă încasase 35.760 de lei, pentru aceleași servicii. Firma este a lui Romeo Apăvăloaei, fratele fostului consilier județean Iași (PSD) Dinu Apăvăloaei (foto), condamnat anul trecut, definitiv, la trei ani și jumătate de închisoare cu executare într-un dosar în care au fost deturnate fonduri publice de la Năvodari.

 

4. Pe 15 februarie, Eco Sistem Proiect a câștigat de la CRAB un contract de 2,012 milioane de lei pentru furnizarea polimerilor necesari neutralizării nămolului.  S-au prezentat doar două firme la licitație, dar admisibilă s-a dovedt doar  oferta Eco Sistem Proiect.

 

5.Deszăpezirea din iarna lui 2013 a fost obținută, pe 28 noiembrie, de firmele Fair Play - 3.776.200 lei, și Rad Trans SRL3.264.625 lei.

Prima îi aparține omului de afaceri băcăuan Nicolae Dumitrache, care a apărut în dosarul proxenetului Dinu Damaschin, cel care se prezenta drept tatăl adoptiv al Monicăi Gabor și a fost arestat pentru trafic de minori și proxenetism.

Omul de afaceri Dumitrache a fost achitat și amendat cu 1.000 de lei în instanță, după ce procurorii nu au putut demonstra că acesta ar fi beneficiat prin rețeau lui Damaschin de serviciile sexuale ale unei minore.

Fair Play SRL are mai multe contracte cu Primăria Bacău.

 

La Rad Trans SRL lucrează ca director Laurențiu Neaga, soțul Corinei Neaga (foto), care este nimeni alta decât șefa Serviciului de Achiziții din Primăria Bacău, subalterna lui Stavarache. Funcționara a explicat pentru Ziarul de Bacău că nu participă la licitațiile în care intră firma soțului său: “Nu este nimic ilegal, nu este vorba de nicio stare de incompatibilitate. Sotul meu este director la firma Rad Trans, nu este actionar si oricum se ocupa de partea de transporturi din cadrul firmei”, spunea Corina Neaga, pentru Ziarul de Bacău.

 

6. Luca Way SRL a primit pe 5 aprilie,  fără licitație, un contract de 484.883 lei pentru servicii de asistență tehnică pe perioada lucrărilor la proiectul Modernizare Calea Moinești.

 

Luca Way SRL, fosta Poyry Romania, îi are ca asociați pe frații Florin Mihai Luca și Radu Luca, şi pe Maria Carmen Godun. Compania a făcut profit din multe afaceri cu statul (CNADNR, consilii județene), iar despre frații Luca s-a scris că ar fi apropiați ai lui Adrian Videanu.

Cu Luca Way s-a asociat Ciprian Piștea, inspector de specialitate în primăria Bacău, pentru contractul de asistență ai șoseșei de coastă de la Constanța (vezi anul 2012).

Tot Luca Way mai obține pe 19 decembrie (prin negociere fără anunț de participare) servicii de asistență tehnică pe perioada lucrărilor la proiectul Reabilitarea și modernizarea Insulei de agrement Bacău.  Valoarea acestor lucrări – 413.920 lei.

 

7. Etwo Direct a câștigat pe 3 decembrie 2013 contractul de 495.921 lei pentru remedierea defecțiunilor din iluminatul public. A fost una dintre puținele afaceri smulse de această societate de la Primărie, societate care a contestat mai multe licitații acordate apropiaților lui Stavarache.

 

8. De la Grădinariu Import Export, Primăria Bacău a cumpărat, pe 2 decembrie 2013, o autospecială cu accesorii pentru deszăpezire și curățenie, în valoare de 989.550 lei. Cu participări solide la licitații, cum o prezenta un material de presă,  firma este unul dintre principalii beneficiari de bani derulați de primării și consilii județene. Primarul Gheorghe Nichita, de la Iași, spunea la un moment dat că este apropiată de Relu Fenechiu.

 

 

10. La proiectul de Modernizare a Căii Moinești, acordat în 2012, apar chletuieli suplimentare de 760.743 lei, care se duc tot în conturile asocierii Conextrust SA – Constructii Feroviare Drumuri si Poduri SRL – Amici SA – Servrut Construct SRL (vezi anul 2012 și istoria lui Viorel Rusu, ajuns unul dintre denunțătorii lui Stavarache).

 

11. Amici SRL (vezi anul 2012) primește  încă 183.401 lei, pentru lotul 1 al lucrării de înlocuire a conductei de apă dintre străzile Cronicar Neculce și Alexandru cel Bun.

 

12. Contract Reabilitare infrastructură urbană zona Caragiale – Milcov – intersecție Strada Letea. Este o lucrare complexă pe care o primește compania IMROM SA Roman, abonată la licitațiile din Moldova.

Contractul  în valoare de 15.866.489 lei, este semnat cu o zi înainte de Revelion.

 

2014 – Anul DNA și al lucrărilor suplimentare

 

În 2014, cifra afacerilor derulate și publicate pe SEAP scade vertiginos și majoritatea licitațiilor se desfășoară în lipsa lui Romeo Stavarache, arestat preventiv și la domiciliu timp de șapte luni: între iunie 2014 și februarie 2015.

Valoarea este urcată de o licitație în care s-au acordat 85 de milioane de lei unei societăți apropiate de președintele CJ Bacău, Dragoș Benea, dar care este considerată de jurnaliștii locali ca fiind și pușculiță pentru Stavarache.

 

În acest an, primarul ajunge subiect de bancuri după ce instanța refuză cererea DNA de a emite mandat de arestare preventivă, dar  imediat ce iese din clădirea poliției pleacă împreună cu Liviu Goian și Liviu Cenușă, inculpați și ei, și se duc la Stavarache acasă, pentru a sărbători rămânerea în libertate, deși aveau interdicție de a comunica direct sau indirect.

Sunt filmați de camerele de supraveghere ale poliției, iar DNA cere din nou arestul preventiv. Sunt depuse și stenogramele discuțiilor ironice la adresa procurorilor purtate de cei trei acuzați aflați sub control judiciar. Instanța a acceptat imediat mandatul de arestare preventivă.

 

 

1. Pe 18 februarie  se licitează Lotul 2 al lucrărilor de reabilitare a rețelelor termice.

 

Contractul de 85.800.000 lei a fost obținut de Branpis SRL, apropiată președintelui CJ Bacău, Dragoș Benea (PSD, foto), apropiat la rândul lui de fotul deputat Victor Hrebenciuc.

 

Publicația Deșteptarea de Bacău a scris despre aceasta că ar fi pușculița transpartinică a lui Benea și Stavarache. Între 2009 și 2011, mai scrie publicația, Branpis a semnat peste 600 de conracte de reparații cu CET Bacău, valoarea acestora totalizând peste 6 milioane lei.

 

Unul dintre acționarii Branpis, Dan Brîndușoiu, este soțul unei consiliere a lui Benea. Brîndușoiu și un fost acționar al Branpis, Răzvan Găină, sunt asociați cu soția lui Benea în societatea Trevi SRL (mai multe despre rețeaua lui Benea puteți citi pe Deșteptarea),  .

 

La licitație s-au depus două oferte, doar cea a Branpis a fost admisibilă.

 

2. 27 februarieDasricom, firma liberalului Dan Spulber (vezi mai sus) primește un nou contract de lucrări suplimentare la Consolidarea blocului din Strada Martir Horea.Valoarea este de 53.787 lei.

 

3. 28 august - Lucrări suplimentare de îmbrăcare a trotuarelor și de reamenajare a parcărilor în sistem ecologic se duc la firma Symmetrica SRL Verești, Suceava. Prețul este de 2,7 milioane lei.

 

Symmetrica este deținută de Florentina Mihaela Stanciu (60% din acțiuni) și Florin Cistinel Stanciu (40%).

 

Firma produce pavele și borduri și este un fel de Titan Mar (a lui Videanu) de Moldova, a pavat o mulțime din străzile localităților din nord-estul țării, cu precădere.

 

Primăria a motivat lipsa licitației precizând că lucrările sunt necesare pentru reabilitarea unui trafic pietonal civilizat și a crea un aspect urban la standarde de  municipiu”. 

 

4. 21 august. Pentru lucrări suplimentare la Reabilitarea terenului de fotbal – Stadion municipal Bacău, Segama SRL primește  248.325 lei.

 

Patronul Segama este Liviu Goian, controversatul afacerist din Bacău complice la mitele lui Stavarache, acuzat și el în dosarul DNA.

 

5. Pe 4 iulie 2014 se atribuie lucrările suplimentare la Calea Moinești, iar beneficiarele contractului sunt aceleași firme care Conextrust SA – Construcții Feroviare Drumuri și Poduri – Amici SA – Servrut Construct (vezi anul 2012)

 

Valoare lucrărilor este de 1.472.733 lei.

 

6. Pe 26 iunie 2014 sunt contractate și lucrările suplimentare de îmbrăcare a străzilor municipiului Bacău (pavelare și montare borduri).

 

Valoarea lucrărilor a fost estimată la 2 milioane de lei, iar contractul a fost câștigat de Roman Impex Prest SRL, care a cerut 1.999.971,63 lei.

 

Firma îi aparține deputatului PSD Victor Roman, pe care ANI l-a acuzat de incompatibilitate și fals în declarații.

 

Pe 16 mai, societatea a mai avut un contract, de 57.349 lei, tot lucrări suplimentare pentru montare borduri și pavele.

 

7. 8 octombrie. Firma Amici (vezi anul 2012) primește 52.116 lei pentru lucrări suplimentare la proiectul devierii conductei de gaz dintre Baza Sportivă și Sala Polivalentă.

 

8. 14 octombrie. Dasricom SRL mai primește 16.374 lei pentru lucrări suplimentare la consolidarea blocului de locuințe din strada Martir Horea nr. 22. Patronul Dasricom este Dan Spulber, membru PNL Bacău și apropiat al lui Stavarache.

 

9. 25 august. Contractul pentru lucrări suplimentare de întreținere a străzilor cu mixture asfaltică sunt acordate firmei Bloc Bac, firma lui Romeo Apăvăloaei, fratele fostului consilier județean Dinu Apăvăloaei (ajuns în închisoare, vezi anul 2013).

Valoare  contractului este de 799.846 lei.  

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22