Contractul cu Bechtel a fost reziliat, fără ca americanii să primească despăgubiri

B. N. | 04.08.2011

Pe aceeași temă

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a anunţat că americanii de la Bechtel nu vor mai lucra decât pe 2 tronsoane din autostrada Transilvania, şi acelea la jumătate de preţ, iar celelalte 6 tronsoane care fuseseră concesionate aceleiaşi companii vor fi scoase la o nouă licitaţie, fără ca statul român să mai acorde despăgubiri pentru Bechtel.

Ministrul a precizat că „statul este liber să liciteze celelalte şase tronsoane, care au rămas fără nicio pretenţie din partea Bechtel. Era clauza sa: nu licităm tronsoanele rămase. Acum le putem licita“.

Bechtel va trebui să termine cele două tronsoane la care mai lucrează, tronsoul 1 între Câmpia Turzii şi Gilău şi tronsonul 2 între Suplacu de Barcău şi Borş, însemnând 118 kilometri de autostradă.

Celelalte 6 tronsoane pe care statul român le va scoate la licitaţie sunt: Braşov-Făgăraş (53 km), Făgăraş-Sighişoara (52 km), Sighişoara-Ogra (56 km), Ogra-Câmpia Turzii (36 km), Cluj Vest-Mihăileşti (24 km) şi Mihăilesti-Suplacu de Barcău (76 km).

Anca Boagiu a mai explicat că dacă ar fi continuat contractul cu Bechtel costurile ar fi ajuns la 9,9 miliarde de euro pentru cei 415 kilomteri ai autostrăzii Borş Braşov. Noile condiţii fac ca suma să ajungă la 3,8 miliarde de euro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22