Pe aceeași temă
Ministerul Apărării Naționale a primit oferte, în cadrul acestei licitații, din partea companiei olandeze Damen, a firmei italiene Fincantieri şi a Grupului Naval din Franţa.
Licitația a fost întârziată după ce procedura de achiziție a corvetelor multifuncționale a fost suspendată în ianuarie de către Ministerul Apărării Naționale (MapN), după ce Șantierul Naval Constanța (SNC) a acționat în instanță Guvernul și MApN, cerând anularea licitației privind programul de înzestrare cu corvete multifuncționale. Apoi Departamentul pentru Armamente a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, pentru „suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii”.
O lună mai târziu, reprezentanții Șantierului Naval Constanța au anunțat că renunță la procesul intentat Guvernului și Ministerului Apărării Naționale, prin care solicitau anularea licitației privind programul de înzestrare cu corvete multifuncţionale. La acel moment, Leș a anunțat că a cerut Direcției Juridice din MApN să identifice pașii legali de urmat.
De asemenea, există şi un litigiu la Curtea de Apel Constanţa, prin care Şantierul Naval Constanţa, ca parte la „Asocierea dintre Naval Group Franţa şi Şantierul Naval Constanţa S.A.”, solicită „anularea în tot a HG nr. 48 / 2018”, act normativ care fundamentează derularea licitaţiei.
În plus, compania italiană Fincantieri a depus o contestație, retrasă însă după ce Fincantieri și Naval Group au decis să colaboreze în alte proiecte.
Programul în valoare de 1,6 miliarde de euro (1,85 miliarde de dolari) acoperă achiziţionarea a patru corvete, precum şi modernizarea sistemelor de luptă ale fregatelor Regina Maria şi Regele Ferdinand.