Conturile Primăriei Capitalei, blocate din cauza datoriei către Costică Constanda

L. G. | 04.05.2022

Omul de afaceri Costică Constanda a blocat, miercuri, conturile Primăriei Capitalei, de la care are de recuperat suma totală de 120 de milioane de euro.

Pe aceeași temă

Primarul general Nicuşor Dan afirmă că intenţia municipalităţii este de a plăti în tranşe aceşti bani și spune că blocarea conturilor „nu ajută pe nimeni”, potrivit news.ro.

Costică Constanda, care se judecă cu Primăria Generală a Capitalei de peste 10 ani, a blocat, miercuri, conturile administraţiei locale, de la care vrea să recupereze 75 de milioane de euro şi penalităţile de întârziere.

„A existat mai întâi o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată de Curtea de Apel în anul 2019 şi recursul respins la Înalta Curte în anul 2020. Prin această hotărâre judecătorească, PMB a fost obligată să plătească 75 de milioane de euro, plus dobânzi penalizatoare, sau penalităţi de întârziere începând cu anul 2010, şi au mai fost 2 litigii pentru că instanţa respectivă a pus cuvântul «dobânzi penalizatoare» fără să precizeze cuantumul acestora şi au mai fost două litigii care s-au terminat în aprilie 2022. În cele două litigii, instanţele au decis cum se calculează dobânzile penalizatoare. Acesta este elementul de noutate în această discuţie care are loc de un an şi jumătate. Intenţia noastră este de a plăti, pentru că este o obligaţie legală, însă nu putem plăti deodată 120 de milioane de euro. Fără să intru în detaliile negocierilor pe care le avem, propunerea noastră este de a plăti eşalonat rate lunare”, a declarat, miercuri, primarul general Nicuşor Dan, referindu-se la această situaţie.

Acesta a precizat că blocarea conturilor municipalităţii „nu ajută pe nimeni”, subliniind că municipalitatea nu are toată suma pe care o datorează omului de afaceri.

„Blocarea conturilor pentru investiţii ale PMB nu ajută pe nimeni: nici noi nu putem să plătim investiţii în perioada în care avem conturile blocate pentru investiţii şi nimeni nu cred că o să-şi închipuie că o să putem să scoatem 120 de milioane de euro ca să plătim. Este blocată suma principală – care înseamnă 75 de milioane de euro – şi dobânda penalizatoare până în anul 2020, când a început acel proces despre care v-am spus că s-a terminat în aprilie 2020, deci vorbim undeva de ordinul a 120 de milioane de euro”, a adăugat edilul.

Întrebat ce va face pentru deblocarea conturilor, Nicuşor Dan a răspuns că administraţia locală va „continua lunga discuţie cu familia Constanda”, subliniind că atâta vreme cât are conturile blocate, administraţia locală nu poate face plăţi pentru investiţii.

Primăria Capitalei are de plătit, în urma unor decizii definitive ale instanţelor de judecată, o datorie către familia Constanda legată de Parcul Bordei şi Cartierul Francez.

În 2020, primarul general de atunci Gabriela Firea a propus Consiliului General darea în plată a unei suprafeţe de 15.000 de metri pătraţi în Cartierul Francez către familia Constanda, însă propunerea a fost respinsă în mod repetat de către consilieri. Conturile Primăriei Generale au fost atunci blocate.

La vremea aceea candidat pentru funcţia de primar, Nicuşor Dan reclama mai multe infracţiuni în acordul pe care Gabriela Firea l-a semnat cu familia Constanda pentru stingerea datoriei.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22