Corina Creţu, CONFIRMATA de presedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, pentru portofoliul Politicii Regionale - GANDUL

D.g. | 01.09.2014

Pe aceeași temă

Europarlamentarul PSD Corina Creţu a fost confirmată de preşedintele desemnat al CE, Jean-Claude Juncker, drept propunerea României pentru funcţia de comisar european, scrie Gândul citând surse de la Bruxelles potrivit cărora Creţu ar urma să primească portofoliul Politicii Regionale, informeaza Mediafax.

Dacian Cioloş, comisarul român care a gestionat portofoliul european cu cel mai mare buget, respectiv Agricultura, a ieşit din cărţi pentru viitorul executiv european, precizează sursa citată.Corina Cretu al doilea nume din scrisoarea transmisă la Bruxelles de premierul Victor Ponta, ar fi fost confirmată de noul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au declarat pentru Gândul surse de la Bruxelles.

Potrivit acestor surse, Creţu, actualmente europarlamentar PSD şi vicepreşedinte al grupului Socialiştilor din Parlamentul European, ar urma să primească portofoliul Politicii Regionale. Astfel, ea va gestiona politica de coeziune şi fondurile europene.

Portofoliul Politicii Regionale este al doilea portofoliu de pe lista priorităţilor României, după păstrarea Agriculturii.

Gândul scrie că, la Bruxelles, există semne de întrebare privind competenţele Corinei Creţu pentru acest post, singura sa experienţă economică fiind activitatea la Fabrica de Maşini-Unelte din Blaj, între 1989 şi 1992, după ce a absolvit ASE. De atunci, Creţu a fost ziarist, lucrând la publicaţii apropiate PSD, apoi purtător de cuvânt al lui Ion Iliescu, senator şi europarlamentar.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22