Pe aceeași temă
Corina Crețu a reacționat luni cel mai direct de până acum la atacurile în serie lansate de liderii PSD, în primul rând ale eminenței cenușii a coaliției aflate la putere, Darius Vâlcov, (condamnat în primă instanță la 8 ani de pușcărie) și o somează pe premierul Viorica Dăncilă să ia o poziție tranșantă față de ultimele acuzații marca PSD: sunt acestea poziția oficială a Guvernului României sau de delimitează net de afirmațiile celui mai apropiat sfătuitor din partid.
Comisarul european remarcă o escaladare a violenței de limbaj a oficialilor dâmbovițeni care o atacă pe ea, că ar fi vândută intereselor străine, ca și pe prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, pe care membrii PSD nu pierd o zi să nu-l jignească în fel și chip, în ciuda apartenenței la același grup al socialiștilor europeni.
Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă, a lansat, luni seară, într-un interviu la Antena 3, o serie de atacuri la adresa comisarului european Corina Crețu și a președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, acuzând Bruxelles-ul că adoptă un dublu standard când vine vorba despre România și că s-ar opune realizării proiectelor de infrastructură în România, precum și în alte domenii.
Să depună Dăncilă proiectele și după aia să vorbescă
Aflată luni la Oradea, Corina Crețu a spus că este "destul de tristă" să vadă această "atitudine complotistă". Ea a propus Guvernului să propună proiecte europene și apoi să acuze că CE nu le implementează.
"Sunt destul de tristă sa vad această atitudine complotistă, am văzut și aseară o astfel de atitudine. Eu propun Guvernului să propună proiecte europene și apoi să acuze că CE nu le implementează", a declarat Corina Crețu.
Ea a spus că ar fi mult mai "benefic" pentru societatea românească dacă guvernanții și-ar canaliza energiile să facă școli, spitale și alte proiecte care să îmbunătățească viața oamenilor.
Revenind la ultimele atacuri ala lui Darius Vâlcov, Corina Crețu a spus că nu este prima dată când Comisia Europeană este atacată de oameni din partidul de guvernământ.
"Nu numai eu am fost atacată, ci și președintele Comisiei Europene și prim-vicepreşedintele Frans Timmermans, care este atacat și jignit în fiecare zi de membrii partidului de guvernământ", a afirmat comisarul european Corina Crețu, aflată la Oradea pentru deschiderea "Podului Centenarului", realizat cu fonduri europene.
Corina Crețu a mai spus că premierul Viorica Dăncilă se va afla miercuri la Bruxelles la Colegiul Comisarilor Europeni și i-a cerut acesteia să precizeze dacă aceste declarații în care este atacată Comisia Europeană reprezintă poziția Guvernului. "Nu am văzut nicio delimitare", a adăugat Corina Crețu.
În ultimele două luni, Corina Creți a fost criticată atât de Darius Vâlcov, cât și de alți membri ai PSD. Secretarul general al PSD Codrin Ștefănescu spunea că Crețu reprezintă interesele unor cercuri de interese de la Bruxelles, după ce aceasta a avertizat că trebuie accelerate proiectele din fonduri europene.
Comisarul european Corina Crețu a denunțat "atacurile pornite ca la un semnal" la adresa sa și la adresa Uniunii Europene.
Ce a declarat Vâlcov, luni, la Antena 3
El nu conduce Guvernul ci este doar cureaua de transmisie dintre Dragnea și Dăncilă
Dacian Cioloș este omul lui Soroș prin care care miliardarul își face interesele în România, pe care o consideră propria companie.
Corina Crețu, comisar european, minte prin omisiune, susținând interesele Comisiei Europene împotriva României. Ea nu sprijină parteneriatul public-privat al PSD. „O îmbinare este cel mai potrivită și există regulamentul 1303, din 2013, al Comisiei Europene care chiar încurajează să se facă parteneriat public privat, iar partea publică, care intră în parteneriat, să fie din fonduri europene. Chiar se încurajează acest lucru. Ele nu se exclud. (...) Dna Corina Crețu ascunde anumite pasaje. Minte prin omisiune”, a spus el.
președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, ar fi „uitat să anunțe că dorește acreditarea ca șantierele să poată casa navele”, făcând o listă pe care nu se regăsesc șantierele din România.
România este discriminată de Comisia Europeană, pentru că „există un dublu standard”. „Trebuie să se audă vocea României, ca a Italiei, Poloniei, Ungariei, Cehiei”, a spus el.
Opoziția din România este nesemnificativă, și trebuie ignorată de triumviratul PSD-ALDE-UDMR: „#Rezist, Antifa de România? Hai să-i ignorăm, sunt un firicel de praf în drumul nostru spre istoria pe care o merităm”.
„Vestul are interese contrare” pentru că nu vrea ca mărfurile să intre prin Est, prin România. De aceea se opune planurilor PSD-ALDE-UDMR de construire de autostrăzi, căi ferate și porturi fluviale și maritime, pentru ca țara noastră să fie exclusă din traseele comerciale internaționale, susține cu convingere conducătorul de facto al Guvernului României.