Corlăţean: Regionalizarea NU va avea loc decât pe baze europene, nu pe baze etnice, să fie foarte clar

Fara Autor | 15.08.2013

Pe aceeași temă

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, miercuri, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului, judeţul Harghita, că regionalizarea României se va face pe bazele europene, "care reprezintă standardul, ci nu pe baze etnice".

 Titus Corlăţean, a spus că tema regionalizării pe criterii etnice reprezintă "o constantă a unor forţe politice şi a unor lideri politici maghiari cu minţi înfierbântate", fie din România, preponderent din judeţele Harghita şi Covasna, dar şi din Ungaria.

"Nu reprezintă o surpriză pentru noi şi, din acest punct de vedere, România a avut datoria şi are datoria, indiferent de guvernare, să afirme constant, foarte clar, care sunt legile în această ţară, care este Constituţia, care sunt regulile europene în materie, care trebuie respectate de toţi. Regionalizarea nu va avea loc în România - s-a spus, a spus-o şi Guvernul, şi alţi actori politici din România - nu va avea loc decât pe bazele europene, economice, administrative, care reprezintă standardul, nu pe baze etnice, să fie foarte clar", a subliniat Titus Corlăţean.

El a precizat că modelele autonomiste nu reprezintă un standard european, nu sunt acceptate nici în Europa şi nu pot fi acceptate nici în România.

"Aşa-numitele modele autonomiste nu sunt un standard european, nu sunt acceptate ca standard în Europa şi nu pot fi acceptate, evident, şi potrivit Constituţiei, nici în România. Descentralizare, da. Autonomie administrativă cu resurse economice pentru dezvoltare şi viaţa tuturor cetăţenilor, fie ei maghiari sau români, din Harghita şi Covasna, da, dar nu altceva", a conchis Corlăţean.

Preşedintele Traian Băsescu susţinea, luni, la Izvoru Mureşului, că în România doar la directiva lui Stalin a fost organizată Regiunea Autonomă Maghiară şi le-a transmis celor care doresc reînfiinţarea unei regiuni autome că "niciodată" nu se va face reorganizare administrativă pe criterii etnice.

"Ce vă pot garanta este că niciodată nu se va face reorganizare administrativă a ţării pe criterii etnice. Cei care cred că este posibil aşa ceva ne confundă cu staliniştii. Numai Stalin a organizat Regiunea Autonomă Maghiară. Aşa ceva nu va fi în România, o regiune autonomă", afirma Traian Băsescu la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita).

sursa:mediafax.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22