Cornel Nistorescu, Cristian Mungiu si Ana Blandiana, decoraţi de Regele Mihai I

Fara Autor | 24.10.2012

Pe aceeași temă

Regizorul Cristian Mungiu, scriitoarea Ana Blandiana şi istoricul Georgeta Filitti se numără printre cele 22 de personalităţi care au fost decorate, miercuri, de Regele Mihai I, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Elisabeta din Bucureşti, informează Mediafax.


Principesa moştenitoare Margareta a acordat, în numele Regelui Mihai I, în timpul ceremoniei, Medalia "Regele Mihai I pentru Loialitate" unui număr de opt personalităţi: Tia Cudinov, Mihaela Bobora, Cornelia Anghel, Teodor Braşoveanu, aviatorilor Daniel Ştefănescu, Ioan Postolache şi Dan Coderman, dar şi lui Mircea Suciu.

La prima parte a ceremoniei, care s-a desfăşurat în absenţa Regelui Mihai, au participat, alături de Principesa Margareta, cea care a înmânat medaliile, şi principii Radu şi Nicolae.

Pentru acordarea medaliilor "Crucea Casei Regale a României" şi "Nihil Sine Deo", la ceremonie a participat însuşi Regele Mihai I, care a oferit aceste distincţii pentru 14 personalităţi. Astfel, medalia "Crucea Casei Regale a României" a fost înmânată de Regele Mihai I regizorului Cristian Mungiu, istoricului Georgeta Filitti, jurnaliştilor Ruxandra Obreja şi Cornel Nistorescu, dar şi aviatorului Georges N. Craioveanu şi Marilenei Rotaru, realizatoare la emisiunea "Ora Regelui" de la TVR. Aceeaşi decoraţie a fost primită şi de Mircea Bobora şi Mihai Anghel.

La ceremonia de acordare a acestor medalii au participat Principesa Margareta şi principii Radu şi Nicolae, care, de altfel, au fost prezenţi şi la ultima parte a evenimentului, când regele Mihai I a înmânat medalia "Nihil Sine Deo" pentru alte şase personalităţi, respectiv scriitorii Ana Blandiana şi Romulus Rusan, dirijorului Horia Andreescu, sopranelor Eugenia Moldoveanu şi Maria Slătinaru Nistor, dar şi omului de afaceri Marian Petre Miluţ.

Ceremonia de înmânare a acestor distincţii a fost foarte riguroasă, regele oferind toate decoraţiile după intonarea Imnului regal.

 

Prietenia tarzie dintre Rege si USL

In 2003, intr-un gest surprinzator, Regele Mihai a fost cel care i-a conferit lui Adrian Năstase premiul "Omul Anului", acordat de revista V.I.P. Printre partizanii de ultima ora ai Regelui se numara Ion Iliescu - care i-a luat apararea suveranului, dupa declaratille lui Traian Basescu despre abdicarea din 1947, Iliescu considerand, in contrast cu toate declaratiile sale anterioare, ca "nu a abdicat, a fost abdicat" - desi in anii 90 regimul Iliescu a refuzat in mod repetat sa-i permita Regelui sa se stabileasca din nou in tara. Un alt partizan al Regelui a devenit, in ultima vreme, Dan Voiculescu, televiziunile sale folosind discursul Regelui Mihai din Parlament, din 2011, drept un prilej pentru a se lansa intr-o noua serie de atacuri la adresa lui Traian Basescu, care nu a fost prezent la eveniment.

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22