Coronavirus: 7 ani de închisoare falsul în declarații, 12-15 ani infectarea/decesul altei persoane

Redactia | 19.03.2020

Premierul Ludovic Orban a anuțat joi adoptarea unei OUG de modificare a Codului Penal pentru înăsprirea pedepselor pentru falsul în declarații și nerespectarea carantinei.

Pe aceeași temă

Sunt modificate infracțiunile de fals în declarații, zădărnicire a combaterii bolilor și omisiunea declarării unor informații

1. Articolul 326 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Falsul în declarații

(1) Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Fapta prevăzută la alin.(1), săvârșită pentru a ascunde existența unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.”

2. Articolul 352 se modifică și va avea următorul cuprins

„Zădărnicirea combaterii bolilor

Art. 352. (1) Nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

(3) Transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care știe că suferă de această boală se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Dacă fapta prevăzută în alin. (2) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

(5) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(6) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(7) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor 3 persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(8) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (4) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(9) Tentativa la infracțiunea prevăzută în alin. (3) se pedepsește.

(10) Prin carantină se înțelege restricția activităților și separarea de alte persoane, în spații special amenajate, a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte, într-o manieră care să prevină posibila răspândire a infecției sau contaminării.”

3.După articolul 352 se introduce un nou articol, art. 352 indice 1 , cu următorul cuprins:

„Omisiunea declarării unor informații

Art. 352, indice 1 . Omisiunea persoanei de a divulga cadrelor medicale sau altor persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care acestea își desfășoară activitatea a unor informații esențiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

***

Premierul Ludovic Orban a spus joi, că OUG vizează introducerea unei noi infracțiuni care ar viza omiterea de date în cadrul anchetei epidemiologice.


„Am decis majorarea pedepselor pentru falsul în declarații privitor la epidemia de coronavirus. Există situații când un cetățean revine dintr-p țară și trebuie să intre fie în carantină, fie în izolare. Cetățenii trebuie să completeze declarații. Dacă comit un fals și nu spun din ce țară vin, ca autoritățile să poată lua decizia corectă, vor suferi consecințele legii. Comit o infracțiune pedepsită cu închisoarea”, a spus Orban.

„E introdusă o nouă infracțiune: omisiunea de a da date. Dacă într-o anchetă epidemiologică cineva nu dă informații complete despre persoanele cu care a intrat în contact, se consideră că e o omisiune. Se poate constitui dosar penal”, a spus premierul.

În opinia sa, cea mai mare parte a românilor care trec prin această perioadă grea respectă legea și deciziile autorităților.

„Din acest motiv am decis să înăsprim pedepsele pentru a-i sancționa pe cei care nu le respectă. Datoria primordială a Guvernului e să apere sănătatea cetățenilor. Vom lua măsuri oricât de dure pentru cei care nu respectă măsurile”, a adăugat el.

„Nu putem accepta ca cetățeni iresponsabili care sunt în situația de a fi izolați sau în carantină să umble liberi în societate și să riște să îmbolnăvească alți cetățeni”, a mai spus Orban.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22