Pe aceeași temă
Duminică, 26 aprilie 2020, Grupul de Comunicare Strategică a transmis că au fost confirmate 11.036 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 401 de noi cazuri de îmbolnăvire. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.054 au fost declarate vindecate și externate. La ATI, în acest moment, sunt internați 236 de pacienți.
Totodată, până acum au decedat 608 persoane diagnosticate cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Prahova.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 11.775 de persoane. Alte 24.052 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 136.518 de teste.
Dosare penale
Prin structurile MAI au fost întocmite, până în prezent, 486 de dosare penale pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.
Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 4.829 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Le-au fost date amenzi în valoare de 9.261.520 de lei.
74 de români din străinătate au murit de la începutul epidemiei
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 1.512 cetățeni români au fost confirmați cu COVID-19: 1.157 în Italia, 226 în Spania, 26 în Franța, 16 în Germania, 64 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, au decedat 74 de cetățeni români aflați în străinătate, 19 în Italia, 16 în Franța, 23 în Marea Britanie, 8 în Spania, 3 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.