Corpul de control al premierului verifică achiziţia de teste de salivă pentru şcoli

Laurentiu Gheorghe | 13.12.2021

Premierul Nicolae CIucă a cerut, luni, Corpului de Control al guvernului să verifice achizițiile privind testele de salivă făcută de ONAC şi IGSU.

Pe aceeași temă

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a cerut Corpului de Control al Guvernului să demareze o acțiune de documentare privind achizițiile de teste de salivă realizate prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

 

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis, duminică seara, precizări în ceea ce privește testarea rapidă a elevilor. Astfel, reprezentanții GCS spun că testarea elevilor nu a fost suspendată și nu a fost luată în discuție această posibilitate.

 

Pentru că testele au ajuns târziu, s-a decis schimbarea zilelor în care vor fi testați copiii, dar doar pentru săptămâna 13 - 19 decembrie.

 

„Având în vedere că cea mai recentă tranșă din lotul de teste achiziționate a fost distribuită către unitățile de învățământ în cursul acestei zile și în această noapte, din cauza întârzierilor în livrarea materialelor, s-a decis schimbarea temporară, pentru săptămâna 13-17 decembrie, a zilelor în care se vor efectua testele, astfel încât acestea să aibă loc în zilele de marți și vineri în loc de zilele de luni și joi”, potrivit GCS.

 

Conducerea Ministerului Educației este în permanentă legătură cu cea a Departamentului pentru Situații de Urgență pentru a găsi soluții rapide și eficiente în vederea asigurării necesarului de materiale pentru testarea preșcolarilor, elevilor și personalului din învățământ.

 

”Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a dispus Corpului de Control al Guvernului să demareze o acţiune de documentare privind achiziţiile de teste de salivă la Oficiul National pentru Achizitii Centralizate si Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă”, a transmis, luni, Guvernul.

 

Majoritatea unităţilor de învăţămât din ţară nu au avut, luni, teste disponibile pentru testarea elevilor, iar în multe acestea nu au fost distribuite nici în cursul zilei.

 

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat, în curzul zilei de duminică, primirea unei tranşe de două milioane de teste rapide antigen din salivă, din partea unei societăţi care avea ca termen de livrare data de 20 decembrie.

 

Secretarul de stat Raed Arafat a explicat că Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) a încheiat acorduri-cadru pentru teste din salivă care să fie distribuite în şcoli, iar IGSU încheie contractele subsecvente cu furnizorii.

 

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a explicat şi sincopele în furnizarea testelor din salivă prin faptul că unii dintre furnizorii de teste au refuzat să semneze contractele subsecvente pentru livrarea testelor, în timp ce alţii cer preţuri de câteva ori mai mari decât cel mai mic preţ.

Primul lot din licitația pentru testele de salivă care vor fi folosite în școli a fost câștigat de trei firme, au declarat reprezentanții Oficiului Național pentru Achiziții Publice la solicitarea Edupedu.ro. Cele mai multe teste din lot, 5 milioane, le va furniza o firmă de modă – Viggo Fashion – care a mai câștigat contracte cu statul în perioada pandemiei.

Celelalte două firme câștigătoare sunt o firmă olandeză – Medpark B.V – și Eva Healthcare SRL, de asemenea o firmă care, potrivit presei, a mai câștigat în ultimii doi ani contracte publice.

Mai exact, cele trei firme împart între ele un lot de 9 milioane de teste, în valoare totală de 80.450.000 lei, astfel: Viggo Fashion International SRL – 5 milioane de teste de salivă; MEDPARK B.V. – 3 milioane de teste; EVA HEALTHCARE SRL – 1 milion de teste. Mai rămân de atribuit loturile 2 și 3 din cadrul licitației, iar până la finalul acestei săptămâni ar trebui ca și acestea să fie finalizate.

Viggo Fashion International SRL este producător de haine, brandul fiind lansat de Ionuţ Marin şi Cătălin Botezatu. Botezatu nu are acțiuni la companie.

Joi, ministrul Educaţiei anunţa că inspectoratele din ţară au disponibile doar jumătate dintre testele necesare pentru această sptămână.

Testarea ar trebui să se facă luni şi joi, însă autorităţile au anunţat că, în această săptămână, se va face în zilele de marţi şi vineri.

În prima săptămână de testare au fost raportate 176 de teste de salivă pozitivă, aproape jumătate fiind infirmate prin teste RT-PCR.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22