Pe aceeași temă
De asemenea, comunitatea precizează, într-o postare pe Facebook, că prezența în piață, chiar și pentru a manifesta pașnic, a contestarilor actualei puteri ar putea degenera inevitabil în conflicte și face apel la susținători să nu se lase provocați.
”După cum știți, sâmbătă 9 iunie, va avea loc un miting organizat de PSD în Piața Victoriei, locul în care până acum s-au desfășurat majoritatea protestelor #rezist.
În momentul acesta există o dezbatere aprinsă în rândul societății civile referitoare la reacția pe care ar trebui grupurile civice să o aibă față de această manifestație respectiv care va fi poziționarea comunității Corupția Ucide.
După ce am cântărit atent toate opțiunile, decizia noastră este următoarea:
Sâmbătă, Corupția Ucide NU va iniția demersuri de natură să împiedice desfășurarea acestei manifestări. Suntem conștienți că tentația unei reacții vehemente e puternică în rândul unei părți a protestatarilor și dorința de a ,,ne apăra piața'' este una foarte mare.
În contextul în care este anunțată PMB prin notificarea înregistrată conform legii cu nr. 1593891/26.01.2018 că în perioada Ianuarie-Decembrie 2018 se vor desfășura manifestații în Piața Victoriei (deoarece sunt oameni care protestează zilnic de un an și jumătate în Piață), gestul primăriei este o sfidare la adresa protestatarilor. PMB a încălcat legea, oferind PSD protocol pentru PV, când acolo se desfășoară legal alt protest.
În această situație, e cu atât mai important să vă împărtășim argumentele noastre pentru această variantă:
Oamenii care vor veni la acest miting nu au habar pentru ce sunt aduși acolo și, mai ales, nu sunt acolo din convingere după informațiile care ne parvin. Motivul protestului a fost schimbat deja de cel puțin 3-4 ori (de la miting pro familie tradițională, la miting pentru susținerea guvernului sau împotriva abuzurilor?).
Majoritatea celor care participă au fost constrânși sau șantajați să o facă sub amenințarea că își vor pierde locul de muncă sau ajutorul social. O altă parte sunt angajați la stat, pe care șefii numiți politic i-au obligat să vină cu mașinile personale. Există firme de transport public local ce au fost șantajate cu amenințări de controale abuzive ca să își pună la dispoziție mașinile pentru PSD. Aici găsiți http://mitingcujapca.ro/ mărturii trimise de la cetățeni din toate părțile țării care denunță abuzurile continue și presiunile la care sunt supuși pentru a participa la acel miting de către baronii locali.
Acest miting reprezintă o mare oportunitate să înțelegem și să vedem cu ochii noștri toate mijloacele și practicile de natură comunistă de care e capabil acest partid pentru a crea iluzia susținerii pentru măsuri menite să submineze justiția și statul de drept. Documentarea acestor abuzuri asupra cetățenilor din județele defavorizate e primul pas pe care îl vom întreprinde pentru a ne asigura ca se iau măsuri legale ca acestea să nu se mai repete.
De asemenea, avem motive solide să considerăm că prezența noastră acolo e chiar ce își dorește coaliția de guvernare și ar însemna să le facem jocul.
Chiar dacă noi am manifesta pașnic, iar scopul nostru ar fi strict ironizarea motivelor pentru care mitingul a fost organizat sau crearea unui dialog cu susținătorii lor, participarea noastră ar duce aproape inevitabil la apariția unor conflicte. Acest lucru îi va permite imediat PSD-ului să pozeze în victimă. Sunt șanse foarte mari să fie oameni pregătiți special pentru a face scandal, pentru a da de înțeles că noi nu îi lăsăm să își exercite dreptul la exprimare. Într-o democrație reală, dreptul la exprimare ne aparține tuturor deși toți suntem extrem de revoltați de abuzurile și manipularea propagată de coaliție. Presa va transmite exact ceea ce se întâmplă la fața locului. Dacă presă nu va avea de difuzat conflicte și alte asemenea incidente, imaginile difuzate vor reflecta autentic lucrurile care caracterizează actuală coaliție: analfabetismul și manipularea. Va fi un spectacol trist, dar răspunsurile participanților la întrebarea “De ce vă aflați în piață?” vor fi suficient de grăitoare. Un eventual conflict între 2 tabere însă, va distrage atenția total de la la acele aspecte.
Facem apel și la voi: nu vă lăsați provocați, rezistați tentației de a-i opri și veți vedea că, în cazul acesta, doar în acesta, cea mai bună strategie va fi să le dăm ocazia să fie văzuți!
Apoi, acest miting ne va da mult material de lucru tuturor: abuzurile comise de coaliție în organizarea lui au fost atât de multe, încât avem ce documenta urmând să le denunțăm public și să ne asigurăm că se vor concretiza în plângeri penale. Respectul pentru cetățeni nu mai este negociabil!
Duminică seara însă, vă așteptăm în Piața Victoriei! https://www.facebook.com/events/757644404626358/
Acest spațiu își va recapătă scopul inițial, locul unde câteva sute de mii de cetățeni s-au adunat din convingere și au hotărât că indiferent ce se întâmplă, România va rămâne un stat de drept și nimeni nu va fi mai presus de lege!
Acest lucru nu poate fi schimbat sau imitat de nici un partid cu toate sutele lui de autocare!
Uniți îi vom învinge!”